Vaccinul Moderna, comercializat în Europa de Est de o companie israeliană

Vaccinul Moderna, comercializat în Europa de Est de o companie israeliană
iunie 07 15:44 2021 Timp citire articol: 1 minut(e)

Vaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat de grupul american Moderna urmează să fie comercializat în Israel și în statele din Europa Centrală și de Est, inclusiv România, de către compania israeliană Medison Pharma, după un parteneriat încheiat între cele două societăți. 

Noul acord acoperă 20 de țări, potrivit unui comunicat al Moderna transmis luni 360medical.ro.

“Suntem foarte încântați de acest nou parteneriat cu Medison Pharma prin intermediul căruia vom asigura livrarea cu succes pe piață a vaccinului nostru mRNA COVID-19”, a declarat directorul comercial al Moderna, Corinne Le Goff, citată în comunicat.

Vaccinul Moderna este al doilea vaccin împotriva Covid-19 autorizat condiționat în Uniunea Europeană, după cel al Pfizer/BioNTech. Autorizația de punere pe piața UE a fost emisă de Comisia Europeană în 6 ianuarie.

Vaccinurile Moderna distribuite în Europa sunt produse de către companii subcontractoare de pe continent – Lonza din Elveția și Rovi din Spania.

Moderna a anunțat că vaccinul anti-Covid-19 pe care l-a dezvoltat are o rată de eficacitate de 94,5%, potrivit rezultatelor studiului clinic de faza a III-a în care a fost testat. Vaccinul Modern a fost dezvoltat folosind tehnologia ARN mesager.

România va primi în total 3,4 milioane de doze de vaccin împotriva Covid-19 de la compania Moderna, printr-un contract negociat de Comisia Europeană. Până acum, România a primit 1,36 de milioane de doze de vaccin de la Moderna.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu