Varianta britanică a coronavirusului SARS-CoV-2 devine dominantă în România

Varianta britanică a coronavirusului SARS-CoV-2 devine dominantă în România

Varianta britanică a coronavirusului SARS-CoV-2 devine dominantă în România, sugerează o nouă cercetare a unei reţele private de sănătate. Aceasta a analizat aleatoriu 90 de probe prelevate de la pacienţi cu Covid-19, din care jumătate aveau varianta britanică a virusului.

Probele au fost prelevate în mod aleatoriu, în perioada 3-11 februarie, de la pacienţi testaţi pozitiv prin RT-PCR, dintre care 45 conţin tulpina B1.1.7 a coronavirusului, descoperită iniţial în Marea Britanie, după secvenţierea genomului SARS-CoV-2.

Probele cu varianta britanică provin de la pacienţi din diferite oraşe ale ţării: Bucureşti (26 de cazuri), Timişoara (6), Cluj (3), Galaţi (2), Târgu Jiu (2), Brăila (1), Focşani (1), Ploieşti (1), Piteşti (1), Turda (1) şi Vaslui (1).

Noile date sugerează că varianta britanică a SARS-CoV-2 devine dominantă în România, potrivit specialiştilor.

Astfel, o analiză realizată acum două săptămâni arăta că prevalenţa cazurilor identificate cu tulpina britanică era de 26,6% pe lotul analizat la acel moment, în timp ce, în noua analiză, procentul a fost de 50%, aproape dublu.

"Considerând că eşantionul analizat este reprezentantiv, datele confirmă dinamica anticipată în rundele anterioare de secvenţiere şi faptul că, cel mai probabil, această tulpină a devenit deja varianta dominantă în marile oraşe ale ţării, urmând, cel mai probabil, să devină tulpina cu cea mai mare frecvenţă în următoarele 3-5 săptămâni la nivel naţional. Astfel, România ar fi printre primele ţări din Uniunea Europeană în care predomină varianta britanică a coronaviursului", a declarat Dumitru Jardan, biolog şi coordonator al studiului de secvenţiere, citată în comunicatul transmis de reţeaua privată de sănătate.

"Pe de altă parte, este de precizat faptul că, deşi rata de transmitere a noii tulpini este una ridicată, păstrarea unui platou în ceea ce priveşte numărul de cazuri înregistrate zilnic şi diminuarea numărului de cazuri grave în secţiile de ATI sugerează că măsurile luate de autorităţi, respectiv carantinarea pe zone în funcţie de prevalenţa locală a infectărilor, au funcţionat şi probabil vor trebui menţinute în continuare", a completat specialistul.

Potrivit experţilor internaţionali în sănătate publică, toate cele trei vaccinuri aprobate până acum în Uniunea Europeană (Pfizer/BioNTech, Moderna şi AstraZeneca) sunt eficiente împotriva variantelor de coronavirus aflate în circulaţie, inclusiv împotriva tulpinii britanice. Pe de altă parte, specialiştii nu exclud nevoia de adaptare a vaccinului, pe viitor, pentru a face faţă noilor mutaţii ale virusului.

viewscnt