Victor Costache: ,,De ce să nu avem furnizorii de servicii medicale la același rang cu furnizorii privați de medicamente?”

Victor Costache: ,,De ce să nu avem furnizorii de servicii medicale la același rang cu furnizorii privați de medicamente?”
ianuarie 30 10:37 2020 Timp citire articol: 5 minut(e)

Modificările Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății stârnesc mare agitație în rândul profesioniștilor din sistemul medical, dar și al pacienților. Cei care lucrează la stat se întreabă dacă nu cumva prin aceste modificări vor fi deturnate fondurile din programele naționale curative și din acțiuni prioritare către sistemul privat, iar pacienții care au trăiti deja experiența tratării în spitalele private se tem că vor fi obligați să scoată mai mulți bani din buzunare, dacă vor alege un furnizor de servicii medicale private. Conf. univ. dr. Victor Costache, actualul ministru al Sănătății, care provine din sistemul medical privat, susține că modificarea Legii nr. 95/2006 și completarea unor acte normative în domeniul sănătății vine în sensul stopării oricărei discriminări, în condițiile în care unitățile sanitare private erau până acum discriminate.

Două modificări se adresează programelor naționale, prima face referire la programele naționale curative decontate prin Cansa Națională de Asigurări, iar cealaltă la programele Ministerului Sănătății, la așa zisele acțiuni prioritare.

,,Prima se adresează programelor naționale curative care se derulează de mult, cred că de cel puțin 5-6 ani în spitalele private. Acolo fusese un derapaj, un amendament din 2014 sau din 2015 în care se stipula dacă este excedată capacitatea centrelor de stat. După cum ați văzut din raportul Comisiei Europene, capacitatea întregului sistem sanitar este excedată și atunci am adaptat acest amendament și de asemenea vine în sensul stopării oricărei discriminări. Dacă vă uitați pe tot acel paragraf din Legea 95, ce erau instituțiile sanitare private cu acest amendament, de erau furnizori privați de medicamente unde nu era niciunamendament. De ce să nu avem furnizorii de servicii medicale la același rang cu furnizorii privați de medicamente”, a precizat Victor Costache, în conferința de presă, susținută ieri.

,,Este exclus ca pacienții critici să scoată vreun ban din buzunar!”

În ceea ce privește al doilea amendament, acesta se referă la acțiunile proritare care se desfășoară prin Ministerul Sănătății, a explicat șeful Sănătății.

,,Acțiunile prioritare au o particularitate: prin acțiunile proritare se decontează numai medicamentele și materialele sanitare. Dacă dvs. ați avea un spital și ați vrea să ajutați pacienți și să creați un centru de infarct în condițiile în care suntem deficitari, practic dvs ați fi într-o mare pierdere, fiindcă prin programul Ministerului Sănătății vi s-ar deconta numai materialele sanitare și medicamentele. Chiar și așa nu se puteau acorda aceste programe unităților sanitare private care ar dori să ajute, deoarece nu permitea   Legea 95. Aceasta este modificarea: se permite accesul dar în continuare se vor plăti numai medicamentele și materialele sanitare unor spitale care ar vrea să ajute în contextul pacienților critici cu infarct miocardic și accident vascular cerebral. În aceste programe vor avea acces numai spitale care se angajează să facă acest tip de îngrijire asumându-și această pierdere. Este exclus ca pacienții critici să scoată vreun ban din buzunar în cazul unui infarct miocardic sau al unui accident vascular cerebral”, a specificat ministrul Sănătății, subliinind că aceste lucruri vor fi scrise în normele de aplicare.

Ministrul a precizat că bugetul pentru aceste acțiuni prioritare a fost triplat și că nu va fi schimbat parcursul pacientului prin această ordonanță. Referitor la sumele alocate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru finanțarea programelor naționale de sănătate curative în primele două luni din acest an s-a stabilit un buget total de 1,277 miliarde lei (267 milioane euro), în creștere cu 10% față de bugetul din ianuarie-februarie 2019.

Totuși rămân o serie de întrebări pe buzele multora dintre pacienți: care sunt spitalele private care vor să-și asume pierderi cheltuind sume importante pe pacienți critici cu IMA sau AVC? Oare chiar nu vor avea de plătit nimic pacienții critici tratați în spitalele private? Ce au de câștigat furnizorii de servicii medicale private de pe urma acestei modificări? Fiind un subiect extrem de important, câteva asociații de pacienți au cerut Ministerului Sănătății o dezbatere publică.

PALMED: Furnizorii privați sunt incluși parțial în programele naționale

În completarea declarațiilor făcute de ministrul Sănătății, Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED a ieșit la rampă cu un comunicat de presă în care atrage atenţia asupra necesităţii extinderii programelor naţionale de sănătate în unităţile medicale private, fără ca pacientul să fie nevoit să aştepte nici măcar o zi pentru a primi tratamentul de care are nevoie.

,,În acest moment, furnizorii privați sunt incluși parțial în programele naționale, într-o formă pe care noi o considerăm drept discriminatorie. Această necesitate a depăşirii capacităţii sistemului public înseamnă întârzierea accesului la tratament. Sănătatea este un drept care nu se rezumă la proporţii şi bugete. Odată cu modificarea legislativă propusă în noua ordonanță, furnizorii privați și cei publici vor primi sume proporționale cu serviciile medicale prestate.  Pacienții rămân în sistem şi nu vor pierde accesul la tratament în urma alocării echitabile a finanțării pentru programele naționale de sănătate”, se arată în comunicat.

PALMED susține că această schimbare a Legii 95/2006 nu implică sub nicio formă limitarea accesului la servicii medicale.

,,Înţelegem îngrijorarea asociaţiilor de pacienţi şi a personalului medical, situaţie care ne obligă la o serie de clarificări. Modificarea legislativă în discuţie permite pacientului să opteze pentru un anumit spital, indiferent de statutul lui – public sau privat – și să dispună de condiții similare – financiare și de confort, indiferent de sistemul ales. Banii trebuie să urmeze pacientul! Este mesajul pe care l-am transmis de-a lungul timpului şi care trebuie să se regăsească în orice iniţiativă ce are drept scop binele pacientului. Accesul la tratament nu poate fi decât facilitat ca urmare a acestei decizii prin scurtarea şi chiar eliminarea timpului de aşteptare”.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu