Zentiva România a exportat 55% din producția de medicamente în 2018

Zentiva România a exportat 55% din producția de medicamente în 2018
mai 02 13:07 2019 1 minut(e)

Producătorul de medicamente generice Zentiva România, controlat de fondul american Advent International, a exportat anul trecut 55% din producția de medicamente, în principal pe piețe din Europa, arată raportul anual al companiei.

Compania a obținut anul trecut un profit net de 247,8 milioane lei (53,3 milioane euro), echivalent cu peste 50% din cifra de afaceri, influențat pozitiv în special de veniturile înregistrate din vânzarea unui portfoliu de produse către Sanofi, în contextul achiziției Zentiva de către fondul de investiții Advent International.

“Exportul a reprezentat 55% din planul de producție realizat (55,55 milioane unități comerciale) pentru piața din Europa (Germania, Franța, Cehia, Slovacia, Rusia etc), în timp ce raportat la nivelul vânzarilor realizate în an, acestea reprezintă 53% din totalul cifrei de afaceri”, arată raportul.

Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 474,2 milioane lei, din care 250,5 milioane lei au provenit din vânzări la export.

Exporturile de medicamente ale Zentiva România au fost realizate printr-o societate din cadrul grupului Sanofi (Sanofi Winthrop) și printr-o societate din cadrul grupului Zentiva (Zentiva k.s.), fiind destinate în principal piețelor din Uniunea Europeană, mai arată raportul.

Anul trecut, exporturile de produse medicale și farmaceutice ale României au însumat 769,4 milioane euro, în creștere cu 0,4% față de anul anterior.

În același timp, importurile de medicamente ale României au crescut cu 1,9% în 2018 față de anul anterior și au atins un nivel-record de 3,06 miliarde euro, valoare de patru ori mai mari decât nivelul exporturilor.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Niciun comentariu!

Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță! Adresa de e-mail nu va fi publicată. Datele introduse nu vor fi distribuite către terți.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.