Zentiva România a înregistrat afaceri în scădere cu 9,6% în 2018, dar și-a mărit profitul de aproape 3 ori în urma vânzării unui portofoliu de produse către Sanofi

Zentiva România a înregistrat afaceri în scădere cu 9,6% în 2018, dar și-a mărit profitul de aproape 3 ori în urma vânzării unui portofoliu de produse către Sanofi
martie 01 09:00 2019 2 minut(e)

Producătorul de medicamente generice Zentiva România, controlat de fondul american Advent International, a înregistrat anul trecut o scădere a cifrei de afaceri cu 9,6% față de 2017, până la 414,5 milioane lei (89,1 milioane euro), dar și-a majorat profitul de aproape trei pe fondul vânzării unui portofoliu de produse către Sanofi, arată raportul financiar transmis Bursei de Valori București (BVB).

Compania a obținut anul trecut un profit net de 247,8 milioane lei (53,3 milioane euro), echivalent cu peste 50% din cifra de afaceri, “influențat pozitiv în special de veniturile înregistrate din vânzarea unui portfoliu de produse către Sanofi, în contextul achiziției Zentiva de către fondul de investiții Advent International”, potrivit raportului.

În 2017, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 458,6 milioane lei și un profit net de de 86,3 milioane lei.

Totuși, rezultatele din 2019 ar putea fi influențate negativ de faptul că Zentiva România urmează să plătească 46,1 milioane lei (aproape 10 milioane euro) către Sanofi România pentru a prelua mai multe contracte și fondul de comerț asociat acestora și pentru transfer de know-how în marketing. În urma tranzacției, cele două companii își încheie procesul de separare a activităților.

În 30 septembrie 2018, fondul american de investiții Advent International a finalizat procesul de preluare a companiei Zentiva (inclusiv Zentiva România), specializată în producția de medicamente generice, de la grupul francez Sanofi.

Recent, Zentiva a avut un litigiu cu grupul american Eli Lilly, legat de lansarea unui produs generic pentru medicamentul atomoxetină (pentru tratamentului tulburării cu deficit de atenție și hiperactivitate), în condițiile în care patentul deținut de grupul american expiră abia în în 27 mai 2019.

În 10 ianuarie, Eli Lilly a dat în judecată societatea Zentiva România, care deține fosta fabrică de medicamente Sicomed din București, pe care o acuză de încălcarea drepturilor ce decurg dintr-un brevet de invenție în cazul mai multor medicamente care conțin substanța activă atomoxetină.

Însă cele două părți au ajuns la un acord amiabil în 13 februarie, prin care Eli Lilly renunță șa proces în schimbul unor angajamente din partea Zentiva.

Zentiva a cumpărat, în 2005, pachetul majoritar de acţiuni al producătorului român de medicamente Sicomed, căruia i-a schimbat denumirea în Zentiva SA. Compania are în prezent circa 500 de angajați.

În prezent, Zentiva deține două fabrici de medicamente, în Cehia și România.

Compania Zentiva SA este listată la Bursa de Valori București (BVB) și are o valoare de piață de 1,63 miliarde lei (342 milioane euro), calculată la ultima cotație de închidere a ședinței bursiere.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Niciun comentariu!

Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță! Adresa de e-mail nu va fi publicată. Datele introduse nu vor fi distribuite către terți.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.