Compania Zentiva România, preluată anul trecut de fondul american de investiţii Advent International de la grupul francez Sanofi, intenţionează să plătească 46,1 milioane lei (aproape 10 milioane euro) către Sanofi România pentru a prelua mai multe contracte şi fondul de comerţ asociat acestora şi pentru transfer de know-how în marketing. În urma tranzacţiei, cele două companii îşi încheie procesul de separare a activităţilor.
Astfel, conducerea companiei Zentiva România, subsidiara românească a grupului Zentiva cu sediul în Republica Cehă, a convocat adunarea generală a acţionarilor pentru 7 martie.
Conducerea propune acţionarilor aprobarea acordului de transfer al activităţii, după separarea Zentiva de Sanofi, urmând ca efectele tranzacţiei să se producă retroactiv, de la 1 septembrie 2018.
Astfel, pe ordinea de zi a AGA din 7 martie se regăseşte “aprobarea operaţiunilor de transfer în legătură cu activitatea de distribuţie (inclusiv marketing şi vânzare) de produse farmaceutice generice de la Sanofi Romania SRL către Societate, precum şi încheierea de către Societate a contractului cu privire la aceste transferuri”.
Acordul prevede “transferul unor contracte şi/sau relaţii comerciale încheiate de Sanofi Romania SRL”, “transferul informaţiei şi a know-how-ului asociate cu marketingul, vânzarea şi/sau distribuirea de produse farmaceutice generice”, “transferul registrelor şi evidenţelor, indiferent de forma de stocare, folosite sau deţinute exclusiv în legătură cu activitatea transferată” şi “transferul fondului de comerţ asociat bunurilor enumerate”.
“Contractul de Transfer este supus următorilor termeni şi condiţii: valoarea tranzacţiei este de 46.141.201 RON; şi tranzacţia urmează să îşi producă efectele retroactiv, de la data de 1 septembrie 2018”, se arată în convocatorul AGA.
De asemenea, acţionarii Zentiva România urmează să numească, în aceeaşi adunare generală, cinci membri în consiliul de administraţie al companiei, ca urmare a expirării mandatelor membrilor actuali la data de 21 martie 2019.
Anunţul vine după ce, în 30 septembrie 2018, fondul american de investiţii Advent International a finalizat procesul de preluare a companiei Zentiva, specializată în producţia de medicamente generice, de la Sanofi.
Până la preluare, Sanofi opera pe piaţa românească prin două companii distincte: Zentiva SA, specializată în producţia de medicamente, şi Sanofi România SRL, care se ocupa cu comercializarea produselor farmaceutice.
Însă după preluarea Zentiva de către Advent, cele două companii au acum proprietari diferiţi şi şi-au separat activităţile.
Pentru a se ocupa şi de distribuţia de medicamente, Zentiva SA are nevoie de transfer de know-how de la Sanofi România.
La începutul acestui an, grupul farmaceutic american Eli Lilly a dat în judecată societatea Zentiva România, pe care o acuză de încălcarea drepturilor ce decurg dintr-un brevet de invenţie în cazul mai multor medicamente care conţin substanţa activă atomoxetină.
Zentiva a cumpărat, în 2005, pachetul majoritar de acţiuni al producătorului român de medicamente Sicomed, căruia i-a schimbat denumirea în Zentiva SA. Compania are în prezent circa 500 de angajaţi.
Zentiva deţine două fabrici de medicamente, în Cehia şi România.
Compania Zentiva SA este listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi are o valoare de piaţă de 1,46 miliarde lei (307 milioane euro), calculată la ultima cotaţie de închidere a şedinţei bursiere.