Strategia Naţională de Sănătate 2022-2030 se află în dezbatere publică la Ministerul Sănătăţii. Ea face o radiografie a sistemului sanitar românesc, un sistem asemuit cu un labirint extrem de dificil de parcurs atât pentru pacienţi, cât şi pentru furnizorii de sănătate. Dr. Adrian Pană, coordonatorul procesului de elaborare al Strategiei Naţionale de Sănătate 2022-2030, invitat în studioul 360 medical.ro să vorbească despre strategie, a atras atenţia că labirintul dinaintea spitalului nu ar trebui să existe şi că pacienţii din România merg din punct în punct, fără un fir roşu, iar când în sfârşit ajung la spital, acesta este dispus să ofere aproape tot ce are nevoie, fiindcă spitalul a devenit un fel de mall medical. ,,Spitalul îşi asumă rolul central în sistemul de sănătate”, a semnalat dr. Adrian Pană în această parte a discuţiei.
Coordonatorul procesului de elaborare al Strategiei Naţionale de Sănătate 2022-2030 e de părere că spitalul are cele mai mari probleme legate de modul în care îşi poate evidenţia serviciile pe care le face şi banii pe care îi primeşte.
,,Avem o distribuţie extrem de inechitabilă a forţei de muncă în sănătate, a modului în care furnizorii de servicii de sănătate sunt împărţiţi”, a spus dr. Adrian Pană.
În centre universitare medicale găseşti tot ce vrei, în schimb există o deşertificare în judeţele din jurul centrelor medicale universitare.
,,Avem medici de familie cu o populaţie extrem de îmbătrânită, în pragul pensiei şi cu foarte puţini aspiranţi de a dori să meargă în zonele rurale izolate”, a afirmat dr. Adrian Pană.
Sunt multe comunităţi din România care nu au medic de familie, iar în alte specialităţi clinice sau chirurgicale, distribuţia este problema principală.
,,La rezidenţiat acum se aleg specialităţi foarte facile, cu note foarte mari, dermatologia fiind între primele specialităţi, şi sunt specialităţi esenţiale pentru sistemul de sănătate, dar care nu mai sunt atractive absolut deloc precum: sănătatea publică, epidemiologia”, a arătat medicul.
În România, există un singur finanţator pentru serviciile de sănătate furnizate. Acel finanţator are o relaţie contractuală cu furnizorii de servicii de sănătate.
,,Capitolul de norme corespunzător asistenţei medicale primare reprezintă o treime din tot Contractul cadru, ceea ce presupune că povara administrativă pe cel care interacţionează prima dată cu pacientul este mult mai mare decât posibilitatea lui clinică de a oferi acele servicii”, a declarat dr. Adrian Pană.
Medicul crede că ar trebui făcuţi paşi foarte serioşi în privinţa debirocratizării.
,,Sistemul de sănătate ar trebui să furnizeze îmbunătăţirea, menţinerea sănătăţii, creşterea calităţii vieţii, satisfacţia pacientului şi nişte cetăţeni sănătoşi. Obiectivul acesta cred că a ajuns undeva pe locul III. În primul rând ne interesează să cheltuim banul, în al doilea rând ne interesează ca respectivul ban să fie documentat şi microdocumentat în diferite formulare de micromanagement. Şi-atunci prioritatea esenţială a sistemului este cum să scriem nişte cifre corect, pentru că ştim că evaziunea fiscală sau orice formă de utilizare altfel a banilor ar atrage după sine o problemă penală. După care ne gândim la resursa umană şi de-abia după aceea ne gândim la ce-ar trebui să facem cu adevărat”, a precizat dr. Pană.
Potrivit medicului, strategia de Sănătate ar trebui să le ofere furnizorilor posibilitatea de a-şi practica meseria într-un mod profesionist şi transparent.
,,Ar trebui să repoziţionăm serviciile, banii pe care-i avem trebuie să îi prioritizăm atât de bine încât cetăţenii să primească ceea ce trebuie, când trebuie şi cum trebuie. În plus, să reuşim să reaşezăm resursele nu după mobilă, cum o facem în momentul de faţă, ci după volumul şi complexitatea activităţii, să plătim în acest fel, să putem să stimulăm performanţa şi calitatea, să folosim mai puţin băţul şi mai mult mecanismul de învăţare şi să avem un sistem de management informaţional care să ne ajute să ştim mai bine, mai repede şi mai uşor realitatea, şi nu în ultimul rând, aş spune încercăm să aducem comunitatea locală lângă sistemul de sănătate”, a reiterat dr. Adrian Pană, coordonatorul procesului de elaborare al Strategiei Naţionale de Sănătate 2022-2030.