Fumătorii au un risc dublu de a face forme grave de COVID-19. Cu toate acestea, mulţi s-au apucat de fumat în perioada pandemiei de COVID-19. Dr. Magdalena Ciobanu, coordonator al Programului „STOP FUMAT!” din cadrul Institutului Naţional de Pneumologie Marius Nasta, medic pneumolog, explică de ce au fumătorii un risc mai mare de a face COVID-19 şi care sunt motivele pentru care fac forme mai severe de boală.
,,Ştim că fumătorii au un număr mai mare de receptori de tip ACE2, adică acei receptori de care se leagă şi coronavirusul. Prin urmare, în urma fumatului, la nivelul mucoasei respiratorii sunt mai mulţi receptori de care se poate lega virusul. Aceşti receptori sunt de fapt nişte receptori care s-au format în bronhiile fumătorului de-a lungul timpului, pentru a lega nicotina. Deci, practic nicotina este principala substanţă care determină creşterea numărului acestor receptori”, a precizat dr. Magdalena Ciobanu, coordonator al Programului „STOP FUMAT”.
Potrivit medicului de la Institutul de Pneumologie ,,Marius Nasta” din Capitală, numărul acestor receptori este cu mult mai mare la fumători şi la foştii fumători în comparaţie cu nefumătorii, iar ipoteza vehiculată la începutul pandemiei în România că fumătorii ar fi de fapt protejaţi de virus pentru că acesta ar intra în competiţie cu nicotina nu stă în picioare. ,,Să nu uităm că fumatul afectează foarte tare organismul omului şi primul contact îl are fumul de ţigară cu mucoasa bronşică”, a atras atenţia pneumologul.
Tusea zilnică a fumătorului nu este normală
Chiar dacă fumătorul nu are simptome sau dacă nu realizează că are o problemă fizică la nivelul respiraţiei, la nivelul plămânului, asta nu înseamnă că plămânul lui este sănătos. Dr. Magdalena Ciobanu avertizează că ,,tusea nu este niciodată normală, bineînţeles cu excepţia acelor atacuri de tuse când inhalezi brusc o cantitate de - ştiu eu - substanţe toxice. Adică mecanismul reflex de apărare, dar altfel o tuse zilnică nu este deloc normală. Fumătorul s-a obişnuit cu ea şi atunci consideră că tusea face parte din viaţa lui. Ei bine, nu. De fapt aparatul lui respirator a început să sufere şi câteodată este chiar instalată boala numită BPOC, adică bronhopneumopatie obstructivă cronică”.
Potrivit medicului, ,,persoanele care fumează sunt din start predispuse unei infecţii respiratorii, inclusiv infecţiei cu coronavirus”. Mai mult, fumatul afectează tot organismul omului astfel că acesta va reacţiona mai violent la agresiunea unui microorganism, înclusiv noul coronavirus.
În prezent, se ştie că fumătorii au un risc crescut de tromboze, de aici şi riscul crescut de infarct miocardic, accident vascular cerebral, ischemie periferică. ,,Fumătorul având deja din start o predispoziţie pentru tromboze, are risc mai mare de-a face forme mai severe de COVID-19”, a afirmat dr. Magdalena Ciobanu.
Mai puteţi urmări: Pacienţii cu cancer pulmonar, acces mai redus la investigaţii în perioada pandemiei