VIDEO Dr. Ovidiu Palea: ,,Peste tot în sistemul public este obligatoriu să avem terapia durerii”
Aproximativ 20% din populația adultă europeană este afectată de o durere cronică, dar mai puțin de 2% dintre pacienți accesează serviciile specializate în terapia durerii. Dr. Ovidiu Palea, singurul medic din România certificat în terapia durerii de către World Institute of Pain, membru al consiliului ESRA și coordonatorul Centrului integrat de terapia durerii, a declarat într-un interviu video pentru 360medical.ro că ,,terapia durerii intervențională este o punte obligatorie între tratamentul conservator și cel chirurgical”.
Contrar miturilor din popor, paliația nu înseamnă neapărat sfârșitul vieții, a explicat dr. Ovidiu Palea, medic primar ATI și specialist în terapia durerii, fondator Nord-Grup Medical Provita. ,,Toată lumea vede paliația ca un final de drum, dar nu e așa. Poți trăi mulți ani într-o stare mai puțin funcțională”, e de părere medicul.
Pacienții care sunt deja operați și nu merg bine, rămân cu dureri după, legate sau nu de cauza principală a operației, pot beneficia de terapia durerii.
,,După 60 de ani peste jumătate din pacienți au dureri cronice în diverse forme”, a precizat dr. Ovidiu Palea.
În opinia medicului, terapia durerii fără recuperare este inutilă, iar operațiile fără recuperare sunt inutile.
,,Foarte multe operații, nu numai cele de ortopedie și neurochirurgie, au nevoie de recuperare pe care pacientul român o ignoră foarte des”, a afirmat medicul, care a subliniat că terapia durerii deși a început focusată pe dureri de coloană, în clipa de față apare se aplică aproape în orice domeniu al medicinei.
,,Într-adevăr, pacienții fiind disperați, caută pe net și ne găsesc înaintea medicilor de multe ori. Sunt foarte mulți pacienți oncologici vindecați, dar care au consecințele tratamentului Chimioterapia, radioterapie, operații repetate cu lezări de nervi și cu dureri foarte mari. și noi venim și îi ajutăm. Nu mai zic de cei care au într-adevăr tumori invadante, inoperabile, Este o specialitate foarte vastă și când m-am apucat de ea acum 10-12 ani nu-mi imaginam unde ajungem și cred că e de-abia începutul”, a explicat dr. Ovidiu Palea.
Referitor la centrele de terapia durerii, la nivel național, fiecare oraș mic ar trebui să aibă cel puțin un astfel de centru. Echipa interdisciplinară este foarte mult legată de patologia de bază, este complexă și depinde de la caz la caz.
,,Pacientul trebuie integrat în echipa de unde vine, la neurolog, la reumatolog, la ortoped, și comunicarea este foarte importantă între specialități”, a afirmat medicul dr. Ovidiu Palea, fondatorul Nord-Grup Medical Provita.
Potrivit singurului medic din România certificat în terapia durerii de către World Institute of Pain, sistemul public va trebui să aibă în fiecare în spital, măcar județean și universitar la început, echipe de terapia durerii.
,,Peste tot în sistemul public este obligatoriu să avem terapia durerii. Nu poți fi spital mare, complex. fără să ai terapia durerii. Sper în 5 -10 ani să fim la un standard mult mai avansat cu centre în toată tara, inclusiv în sistemul public ”, e de părere dr. Ovidiu Palea.
Însă pregătirea medicilor este cea mai mare problemă pentru că puțini știu și mai puțini vor să facă terapia durerii. Dar specialistul a dat o veste bună medicilor români care vor să facă această competență în terapia durerii, că din iarnă vor fi posibile cursuri în acest sens și în țara noastră.
,,Am vrut s-o facem deschisă pentru toată lumea pentru că avem nevoie mare și trebuie să învețe toți. Asta ne dorim să fie pentru toate specializările conexe: radiologia intervențională, neurologia, reumatologia, recuperare, ortopedia, neurochirurgia, oncologia, specialitățile care sunt în jurul patologiilor de bază, cu deschidere către oricine vrea să facă asta, pentru că dacă ai stabilit un standard, mai departe e… e numai o curbă de învățare și o dorință, până la urmă”, a declarat dr. Ovidiu Palea.
Niciun comentariu!
Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.