[VIDEO] Emanuel Botnariu, președintele Consiliului de Monitorizare: Urmează să monitorizăm spitalele de psihiatrie
Emanuel Botnariu, președintele Consiliului de Monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilități, a declarat la dezbaterea Mental Health 360, organizată de redacția 360medical.ro, că una dintre marile probleme cu care se confruntă România în ceea ce privește respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități este resursa limitată de personal calificat, în special de medici, în special de psihologi, logopezi. ,,Lipsa acestui personal este o mare vulnerabilitate a sistemului. Neavând acești specialiști, totul se desfășoară după ureche”, a precizat dr. Emanuel Botnariu.
Președintele Consiliului de Monitorizare a mărturisit că a găsit, în urma vizitelor de monitorizare pe care le face instituția împreună cu societatea civilă, niște scheme pline de personal administrativ.
,,Am găsit foarte multe nereguli, iar asta duce la nerespectarea acestor drepturi pentru persoane cu dizabilități. Urmează spitalele de psihiatrie să le monitorizăm, că și ele intră în sfera noastră de activitate. Am semnat un protocol cu ANMCS, cu cei din reglementarea standardelor în sănătate și acum lucrăm la o procedură efectivă, comună în acest sens și urmează ca spre sfârșitul anului, începutul anului viitor să intrăm în cele 33 de spitale de psihiatrie, plus secțiile care sunt în celelalte județe și să vedem și acolo, să monitorizăm respectarea drepturilor pacienților cu tulburări psihice”, a afirmat dr. Emanuel Botnariu.
Recent, Comitetul împotriva torturii de la Bruxelles a mers în câteva centre din România, inclusiv la Spitalul de Psihiatrie Obregia, în urma rapoartelor pe care Consiliul de Monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilități le-a întocmit în centrele problematice, să vadă care este situația.
,, Am avut inițial o discuție cu ei să vedem cum se vor concretiza toate aceste lucruri, pentru că lumea n-a înțeles foarte bine convențiile astea internaționale și legislația internațională, care bat legislația din România. Să vedem acum ce raport de țară ne vor face pe această zonă”, a spus președintele Consiliului de Monitorizare.
În opinia dr. Botnariu, e nevoie ca Legea sănătății mintale să fie actualizată. În România există Legea 487 a sănătății mintale și protecțiea persoanelor cu tulburări psihice, o lege din anul 2002, republicată în 2012.
,,Acum doi ani, în timpul mandatului de senator, am constituit un mare grup de lucru pentru modificarea legislației din acest domeniu. La articolul 11 din actuala lege scrie așa evaluarea sănătății mintale se face cu consimțământul liber, informat și documentat al persoanei. Ceea ce am propus ca modificare și este foarte important să se adauge în lege este că evaluarea sănătății mintale se face prin examinarea directă a persoanei în cauză, numai de către medicul psihiatru, singurul specialist abilitat.
Poate că acest lucru vi se pare de la sine înțeles, dar vizitele de monitorizare pe care le fac inspectorii mi-au arătat că nu este chiar așa. Am găsit centre în care beneficiarii nu sunt văzuți, nu sunt duși la medicul psihiatru pentru evaluare și merg doar angajații centrului, iau o rețetă apoi merg la farmacie și cumpără medicamentele, așa se face că găsim în trusa de urgență din aceste centre zeci de fiole de diazepam. Dar într-un centru, doar pentru 5 beneficiari ar fi existat indicație terapeutică în acest sens.
Lipsa unei actualizări a legii sănătății mintale ne pune și pe noi într-o dificultate, pentru că ne confruntăm cu o grămadă de proceduri care trebuie făcute și respectate și permanent. Trebuie să încheiem o groază de hârtii și de consimțăminte care măresc birocrația din această zonă și ne vulnerabilizează și pe noi ca medici, pentru că medicul este principalul responsabil în actul medical”, a subliniat dr. Emanuel Botnariu, președintele Consiliului de Monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilități.
Urmăriți ce au declarat și ceilalți invitați: Șef lucrări UMF ,,Carol Davila” dr. Eugenia Bratu, medic primar sănătate publică și management la Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică, Institutul Național de Sănătate Publică, Bogdana Bursuc, psiholog clinician la Mind Institute, Daniela Marinescu, Președintele Sandplay Academy, psiholog clinician atestat de Colegiul Psihologilor din România, psihoterapeut, supervizor și formator certificat internațional în metoda Sandplay, psihologul Cătălina Constantin, Directorul Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog (C.N.S.M.L.A), prof. univ. dr. Mirela Manea, medic primar psihiatru, șefa Disciplinei de Psihiatrie și Psihologie de la UMF Carol Davila ( UMFCD) și șefa Secției 4 clinic de la Spitalul Obregia, Dr. Florina Rad, Medic primar psihiatrie pediatrică la Clinica de Psihiatrie Pediatrică de la Spitalul Clinic de Psihiatrie ,,Prof. Dr. Al. Obregia”, Dr. Costin Matei, medic specialist psihiatru la Clinica Nutrimed, Lioara Petruța Sicoe, medic primar psihiatru, la Mental Health 360, un eveniment din seria conferințelor 360 APT, Acces, politici și terapii.
Niciun comentariu!
Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.