[VIDEO] Lee Rogers la Diabetes 360: Rolul podiatrului în echipa dedicată îngrijirii piciorului diabetic

[VIDEO] Lee Rogers la Diabetes 360: Rolul podiatrului în echipa dedicată îngrijirii piciorului diabetic
noiembrie 26 15:00 2021
Articol scris de:
Timp citire articol: 5 minut(e)

Peste 537 de milioane de oameni din lumea întreagă suferă de diabet, potrivit Federației Internaționale de Diabet, cu 16% mai mult față de estimările anterioare în 2019. Iar previziunile nu sunt deloc optimiste. Se estimează că până în 2030 numărul persoanelor cu diabet va ajunge la 643 milioane, iar până în 2045 va ajunge la 784 milioane. Despre felul în care poate fi prevenit diabetul și complicațiile sale au vorbit pe larg 15 speakeri invitați la dezbaterea ,,Diabetes 360”, organizată de redacția 360medical.ro. Manifestarea online a fost desfășurată pe parcursul a două zile, prima zi dedicată publicului larg, iar a doua specialiștilor implicați în tratarea pacienților cu diabet. ,,Implicarea podiatrului în îngrijirea unui pacient a redus spitalizări, amputații majore și minore”, a precizat renumitul profesor american Lee Rogers de la Universitatea din Texas Șeful Secției de Podiatrie Health Science Center San Antonio, care a prezentat în sesiunea pentru profesioniști rolul podiatrului în echipa multidisciplinară.

În opinia președintelui Consiliului american de medicină podiatrică, Lee Roger care este și editor asociat la Jurnalul Asociației Medicale Podiatrice Americane, este necesară o echipă de specialiști dedicați pentru a preveni amputarea extremităților inferioare la persoanele cu diabet, deoarece extrem de rar găsești un singur medic capabil să gestioneze toate aspectele îngrijirii complicațiilor piciorului diabetic.

,,Echipele îmbunătățesc rezultatele, un studiu deosebit de important a analizat efectul echipelor dedicate îngrijirii piciorului diabetic asupra ratei amputațiilor în Țările de Jos, iar implementarea acestor echipe multidisciplinare a redus amputațiile cu 34% în Țările de Jos la nivel național. Amputațiile au fost reduse cu 72% într-un spital din SUA după implementarea unei echipe de prevenire a amputațiilor”, a declarat podiatrul american.

O meta-analiză publicată recent, care analizează doar efectul echipelor asupra ratelor amputațiilor, a constatat că echipa în sine are un impact mare în prevenirea amputațiilor.

Profesorul a arătat care sunt cele șapte abilități esențiale pe care trebuie să le aibă specialiștii în podiatrie:

  1. Capacitatea de a efectua evaluarea vasculară hemodinamică și anatomică cu revascularizare
  2. Capacitatea de a efectua un control neurologic
  3. Capacitatea de a efectua tehnica de cultură adecvată localizării
  4. Capacitatea de a efectua evaluarea plăgii și stadiul/gradul infecției și ischemiei
  5. Capacitatea de a efectua l&D/debridare intraoperatorie la pat specific localizării
  6. Capacitatea de a iniția și modifica terapia antibiotică specifică culturii și adecvată pacientului
  7. Capacitatea de a efectua o monitorizare postoperatorie adecvată pentru a reduce riscul de reulcerație și infecție

,,Dacă le puneți în categorii de domenii pe care trebuie să ne concentrăm pentru a preveni amputația, avem într-adevăr cinci categorii majore: infecție, ischemie, îngrijire a rănilor, chirurgie și dezintoxicare și prevenire; iar în aceste categorii poți vedea diferiții specialiști pe care i-ai putea angaja pentru a fi în echipa ta, care pot îndeplini unele dintre abilitățile necesare pentru a performa, pentru a avea grijă de pacienții tăi. Deci, există mai multe resurse care sunt disponibile pentru a crea centre de excelență care sunt cu adevărat concentrate pe echipă. Acestea sunt două pe care le-am scris, una care este mai recentă se regăsește în ghidurile globale vasculare care a fost publicată în 2019 și există o secțiune acolo, secțiunea 12, care se referă la crearea unui centru de excelență pentru prevenirea amputațiilor și acest lucru se încadrează cu adevărat la echipă, cadrul, stabilirea componentelor și funcția acelei echipe”, a afirmat Lee Rogers.

În prezent, specialiștii în îngrijirea piciorului diabetic au la dispoziție o mulțime de ghiduri de practică clinică care au fost publicate tratând diferite aspecte ale piciorului diabetic, de la boli vasculare la infecție, picior Charcot, managementul pacienților internați, până la aspectele legate de prevenirea piciorului diabetic.

În ceea ce privește rolul pivot al podiatriei în această echipă, Lee Roger a mărturisit: ,,sunt mândru să spun că sunt în țara voastră ați început profesia de podiatrie, guvernul înțelege cât de importantă este aceasta în prevenirea amputațiilor, iar acum se proiectează primele programe educaționale, așa că este o perioadă foarte interesantă pentru profesie și specialitate în România”.

Se știe că implicarea podiatrului în îngrijirea unui pacient a redus spitalizări, amputații majore și minore, dar și că atunci când nu se pune accent pe această specialitate, consecințele sunt dramatice.

,,Așa s-a întâmplat în statul Arizona din Statele Unite, unde asigurarea de stat a încetat să acopere îngrijirea de către un podiatru pentru o perioadă de timp și acestea sunt date care provin de la grupul lui David Armstrong, unde au analizat cheltuielile generate de aceasta – statul credea că economisesc bani neplătind pentru îngrijirea podiatrică – când de fapt ceea ce s-a întâmplat a fost exact opusul. Când îngrijirea de către podiatru a fost eliminată din programul de asigurări medicale de stat, amputațiile, vizitele la urgențe, spitalizările și costurile au crescut toate și asta din cauza scăderii îngrijirilor preventive care sunt într-adevăr doar câțiva bani în comparație cu costul îngrijirii acestor complicații scumpe”, a spus podiatrul american.

Specialistul a mai făcut referire la modelul degetului și fluxului, exemplificând felul în care a fost implementat în Canada, în două dintre regiunile sau districtele de asistență medicală provinciale- Edmonton și Calgary.

În prima zi a dezbaterii Diabetes360, psihologul Cristina Petruț a povestit despre impactul amputațiilor asupra pacienților. ,,Un simptom caracteristic amputațiilor este cel al membrului fantomă în care ajungem să ne doară acea parte a corpului care a fost amputată”, a spus Cristina Petruț, care a completat că nu toată lumea va dezvolta aceste stări, însă cei care au de-a face cu ele au posibilitatea de a apela la suport psihologic.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu