[VIDEO] Probleme de sănătate mintală în perioada pandemiei de COVID-19: Care sunt persoanele vulnerabile
În perioada pandemiei de COVID-19 problemele de sănătate mintală s-au accentuat. Mai multe studii din SUA arată că numărul persoanelor cu anxietate s-a triplat în această perioadă, iar numărul celor cu depresie a crescut de patru ori. ,,Cred că nici la noi situația nu este foarte diferită pentru că pandemia este un eveniment care a afectat pe toată lumea din punct de vedere emotional”, a precizat Bogdana Bursuc, psiholog clinician, într-un interviu pentru 360medical.ro, referindu-se atât la populația generală, cât și la cadrele medicale, aflate în prima linie în lupta cu noul coronavirus, afectate de stres și burn-out. Specialista oferă câteva strategii de abordare pentru personalul medical care intră în contact cu persoane anxioase, depresive, dar și recomandări cu privire la sindromul de burn-out.
Principala consecință a pandemiei o reprezintă schimbarea stilului de viață, care contribuie la calitatea vieții noastre emoționale, iar această protecție împotriva noului coronavirus a implicat forțat și o renunțare la anumite elemente care ne protejează emoțional și ne cresc calitatea vieții, iar ,,principalele efecte pe care le vedem sunt: schimbarea dispoziției, fie suntem mai iritabili, cu mai puțină energie, mai demotivați, mult mai temători, fie mai vigilenți”, explică Bogdana Bursuc, psiholog clinician la Mind Institute. Specialista e de părere că sunt multe persoane la care toate aceste reacții ajung chiar la o intensitate clinică.
Persoanele predispuse la probleme de sănătate mintală în perioada pandemiei de COVID-19 sunt cele care au deja probleme de sănătate emoțională, persoanele fără anturaj sau suport social și fără prieteni, persoanele care locuiesc singure sau care pur și simplu până la momentul pandemiei nu au reușit să-și construiască o familie.
,,Persoane vulnerabile sunt și cele care pun foarte mare presiune pe ele să facă față, să fie puternice, să-i susțină pe ceilalți, să rezolve lucrurile, să aibă grijă de nevoile tuturor. Modul acesta de a funcționa este un stres în plus pe lângă stresul la care suntem supuși cu toții în perioada aceasta”, a subliniat Bogdana Bursuc.
Recomandări privind modul de abordare a pacienților cu probleme de sănătate mintală
Psihologul clinician le oferă cadrelor medicale mai multe soluții privind abordarea persoanelor cu probleme emoționale care li se adresează. Una dintre recomandări este aceea ca atunci când un cadru medical observă la un pacient că este ,, cu capsa pusă”, că este demotivat, de exemplu nu-și ia tratamentul, să observe și să numească ce observă și să-i atragă atenția pacientului că e posibil să fie și altceva acolo. O altă recomandare este aceea de-a nu lua lucrurile personal pentru că problemele emoționale se reflectă prin modul în care omul interacționează cu medicul sau alt cadru medical în cabinet.
,,Incidența acestor tipuri de probleme emoționale a crescut, iar cadrele medicale trebuie să aibă în minte și posibilitatea unei astfel diagnostic din sfera psihologiei, psihiatriei”, a afirmat Bogdana Bursuc.
Stresul și burn-out-ul din ce în ce mai frecvent la personalul medical
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a introdus sindromul de burn-out în Clasificarea Internațională a Bolilor (ICD), care este utilizată pe scară largă ca referință pentru diagnostice, dar și de către asigurătorii de sănătate. Pentru că în perioada pandemiei tot mai multe cadre medicale se confruntă cu burn-out, OMS a creionat câteva strategii pentru a face față acestui sindrom printre care: odihna suficientă, alimentația sănătoasă, activitatea fizică și legăturile cu familia și prietenii, suport psihologic.
Psihologul clinician atrage atenția autorităților că ar prinde bine câteva măsuri practice concrete care i-ar ajuta pe medici, pe asistenți medicali și pe toți cei care sunt în linia întâi pe frontul pandemiei de COVID-19. În plus le sfătuiește pe cadrele medicale să învețe să aibă grijă de ele, în timp ce au grijă de ceilalți.
,,Din punct de vedere emoțional este foarte important acum mai mult ca oricând fiecare să fie responsabil de propria lui sănătate și de propriile resurse emoționale. Știți cum este instrucțiunea aceea pe care o primim în avion să îți pui ție prima dată masca de oxigen înainte de a o pune altcuiva. Marea majoritate a persoanelor care lucrează domeniul medical are cumva modul de-a funcționa orientat pe a-l sprijini și ajuta pe celălalt și acest lucru poate fi în perioada asta un factor de risc pentru cadrele medicale, care se neglijează pe ele pentru a se pune în serviciul celorlalți”, e de părere pshihologul clinician.