[VIDEO] Prof. dr. Gabriela Radulian: Screeningul neuropatiei să fie realizat din momentul diagnosticării diabetului zaharat de tip II

[VIDEO] Prof. dr. Gabriela Radulian: Screeningul neuropatiei să fie realizat din momentul diagnosticării diabetului zaharat de tip II
martie 07 10:00 2022
Articol scris de:
Timp citire articol: 2 minut(e)

Neuropatia diabetică este cea mai frecventă complicație a diabetului zaharat, afectează doi din trei pacienți diagnosticați cu diabet, atrage atenția prof. univ. dr. Gabriela Radulian, președintele Societății de Neuropatie Diabetică, într-un material video, în care vorbește despre utilitatea Testului Michigan.

360medical.ro a realizat 5 materiale video realizate cu medici români implicați în diagnosticarea și tratarea acestei complicații, dar și cu un reprezentant al pacienților. În acest material Prof. univ. dr. Gabriela Radulian subliniază că neuropatia diabetică paote fi întîlnită până la 50% dintre pacienții cu diabet zaharat de tip II.

,,Screeningul neuropatiei trebuie să fie realizat din momentul diagnosticului diabetului zaharat de tip II, respectiv la 5 ani după realizarea diagnosticului de diabet zaharat de tip I. Ulterior, în ambele forme de diabet, în cadrul monitorizărilor permanente trebuie realizat screeningul neuropatiei”, a declarat pentru 360medical.ro prof. univ. dr. Gabriela Radulian.

Testul Michigan este un instrument util pentru detectarea precoce a neuropatiei periferice simetrice distale. Chestionarul conține două aprecieri separate, una făcută de medic și alta de către pacient.

,,Partea pe care o realizează medicul în cabinet sau în timpul monitorizărilor permanente, include un examen clinic al picioarelor persoanelor cu diabet, bineînțeles examenul clinic vizând determinarea testelor de sensibilitate specifice, vorbim despre evaluarea sensibilității vibratorii folosind diapazonul, dar și la nivel de determinări ale sensibilităților de tip termic, dureros, respectiv proprioceptiv”, a explicat președintele Societății de Neuropatie Diabetică.

Reputatul diabetolog a subliniat că se recomandă și determinarea reflexelor osteotendinoase.

,,Orice modificare a acestor teste ne poate duce cu gândul la existența neuropatiei periferice. Chestionarul pentru autoevaluare, deci dedicat pacienților, chestionarul Michigan cuprinde 15 întrebări relevante pentru depistarea neuropatiei diabetice. Este un chestionar foarte simplu și se recomandă completarea acestui chestionar de autoevaluare la 6 luni”, a afirmat prof. univ. dr. Gabriela Radulian.

Mai multe informații despre neuropatia diabetică și despre testul Michigan găsiți în cele două site-uri dedicate: – https://neuropatiediabetica.ro/ – https://testmichigan.ro/

De asemenea, puteți urmări și celelalte materiale video cu medici diabetologi implicați în această campanie de educare privind neuropatia diabetică, respectiv cu prof. dr. Bogdan Timar, Decanul Facultății de Medicină UMF ,,Victor Babeș” Timișoara și prof. dr. Cornelia Bala, președintele Asociației Române de Educație în Diabet, dar și cu Cristina Petruț, psiholog și vicepreședinte al Federaţiei Asociaţiilor Diabeticilor din România (FADR).

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu