Problematica reactivării VHB si VHC este una relativ recentă şi încă insuficient cunoscută. ,,Virusul hepatitic B rămâne latent după episodul de hepatită acută avut cândva. Se poate reactiva şi reapare în sânge”, a explicat prof. dr. Victoria Aramă, medic infecţionist şi şef de secţie la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş din Bucureşti.
Despre mecanismul reactivării virusului hepatitic B sau C a vorbit prof.dr. Aramă pentru 360medical.ro în cadrul interviului, dar şi în dezbaterea Hepatitis360.
,,Cheia acestui mecanism este tocmai imunodepresia. Imunodepresia înseamnă practic că răspunsul imun al organismului împotriva acestui virus este complet prăbuşit şi virusul nemaiavând practic un răspuns imun al organismului care să-l contracareze, se va replica într-un mod necontrolat şi în felul acesta desigur va afecta ficatul într-un mod necontrolat şi se va ajunge la acest tablou de hepatită acută care uneori îmbracă forme fulminante, ceea ce înseamnă insuficienţă hepatică acută şi deces în absenţa unui transplant hepatic făcut în acel moment”.
În cazul pacienţilor cu infecţie cu virus hepatitic B, există două situaţii, potrivit medicului.
Una în care pacientul ştie de infecţie şi alta în care s-a vindecat aparent şi are chiar anticorpi împotriva virusului hepatitic B, într-un titru protector. Odată cu instalarea imunosupresiei, acest titru protector de anticorpi anti-HBS scade.
,,Dacă protocolul a fost aplicat şi au primit tratamentul antiviral împotriva hepatitei B înainte de începerea chimioterapiei sau terapiei imunosupresoare, în principiu ei nu mai ajung să facă o astfel de formă de hepatită acută fulminantă severă, cu deces. Aici ajung de obicei pacienţii care n-au ştiut că sunt infectaţi cu virusul hepatitic B şi au început o terapie imunosupresoare. Dar din procentul celor care dezvoltă o reactivare de virus hepatitic B, un procent de până la 10% ajung să facă forme atât de severe. Restul fac forme moderate, cu creşteri ale valorilor transaminazelor plus minus icter care se controlează treptat-treptat, dar pot avea o evoluţie prelungită”, a ţinut să precizeze prof. dr. Victoria Aramă.
În ceea ce priveşte virusul hepatitei C, infecţia este la ora actuală vindecabilă. ,,Putem rezolva această infecţie”, a spus medicul adăugând că ,,persoanele cu o infecţie cu virus hepatitic B sau C trebuie să ştie că la ora actuală în România avem tratamente antivirale eficiente”.