Protest la Spitalul Universitar din București din cauza voucherelor de vacanță

Protest la Spitalul Universitar din București din cauza voucherelor de vacanță
august 06 10:16 2018 Timp citire articol: 2 minut(e)

Mai mulţi angajaţi ai Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din personalul mediu şi auxiliar, au protestat luni, nemulţumiţi de faptul că ar avea sporuri mai mici dacă ar opta pentru vouchere de vacanţă.

Potrivit reprezentanților spitalului, nu a fost depus niciun act oficial din partea celor care au protestat la conducerea spitalului.

“Vorbim de 10-15 persoane care au protestat. 10-15 persoane nu reprezintă angajații spitalului universitar, care sunt peste 3.600. Noi vorbim de niște nemulțumiri ale unui om sau doi dintr-o anumită secție izolată, s-au mobilizat probabil între ei și s-au gândit să protesteze astăz”, a declarat managerul spitalului, Adriana Nica, citată de Mediafax.

Angajații Spitalului Universitar de Urgență București au renunțat la vouchere de vacanță în favoarea sporurilor deoarece, dacă ar fi profitat de ambele privilegii, instituția ar fi rămas fără bani pentru medicamente, au precizat reprezentanților spitalului săptămâna trecută.

„Eu mi-am întrebat angajații ce preferă să primească: spor către limita maximă și să nu le dăm voucher de vacanță sau să primească vouchere de vacanță și să aibă spor către minim. Au ales majoritatea să primească sporuri, nu vouchere de vacanță. Spitalul nu va rămâne niciodată fără medicamente”, a declarat recent managerul spitalului, Adriana Nica, pentru Mediafax.

Reprezentantul spitalului susține că nu sunt suficienți bani disponibili pentru a acorda vouchere tuturor angajaților, iar tăierea din fondurile alocate medicamentelor nu a fost o soluție.

Astfel, angajații au avut de ales între posibilitatea de a merge în vacanță și de a primi sporuri minime și opțiunea de a renunța la tichetele de vacanță pentru a primi, în schimb, sporuri maxime.

Potrivit managerului, cei mai mulți angajați au ales varianta a doua.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu