Achiziţia gamei de suplimente alimentare Uractiv a Fiterman Pharma de către compania Terapia Cluj, controlată de grupul farmaceutic indian Sun Pharma, a primit undă verde de la Consiliul Concurenţei.
Tranzacţia a fost anunţată în luna mai 2022 de către grupul indian care deţine Terapia Cluj, care nu a precizat valoarea tranzacţiei.
"Autoritatea de concurenţă a evaluat această operaţiune din punctul de vedere al compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal, respectiv al posibilelor efecte anticoncurenţiale, şi a constatat că nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurenţial normal", a anunţat luni autoritatea antitrust, într-un comunicat.
Gama Uractiv, care a fost achiziţionată de Terapia Cluj, include 12 produse din categoria suplimente alimentare (inclusiv minerale şi vitamine) şi dispozitive medicale, care au generat venituri de 8,7 milioane dolari în 2021, potrivit Sun Pharma. Suplimentele alimentare sunt utilizate pentru îngrijirea urologică şi menţinerea sănătăţii tractului urinar.
Terapia produce şi comercializează medicamente generice, produse comercializate sub diverse mărci, eliberate pe bază de prescripţie medicală, respectiv fără prescripţie medicală, suplimente alimentare, dispozitive medicale, produse cosmetice şi biocide.
Principalele arii terapeutice acoperite sunt reprezentate de domeniile cardiovascular, respirator, analgezice, gastro-intestinal, sistemul nervos central şi dermatologie.
Terapia face parte din grupul Sun Pharma, fiind o filială a Sun Pharmaceutical Industries Limited, o companie de medicamente generice.
Compania Fiterman Pharma are sediul în Iaşi şi produce medicamente, dispozitive medicale, suplimente alimentare şi dermatocosmetice.
Firma are în portofoliu peste 100 de produse care acoperă 15 arii terapeutice, potrivit informaţiilor de pe pagina sa de internet.