Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat vineri că va pierde 25% din numărul total de angajaţi în urma mutării sediului său de la Londra la Amsterdam, iar bugetul va scădea anul viitor comparativ cu nivelul din 2018.
“În total, agenţia se aşteaptă să piardă circa 25% din numărul total de angajaţi. Aceste evoluţii ar trebui să permită EMA să reia treptat activităţile suspendate sau reduse începând cu luna iulie 2019”, se arată într-un comunicat al agenţiei.
Totuşi, EMA avertizează că în prima jumătate a anului viitor va înregistra o reducere temporară a activităţii ca urmare a intrării în faza finală a relocării.
Activităţile esenţiale ale agenţiei, de evaluare şi supraveghere a medicamentelor, vor continua, însă, fără întreruperi sau întârzieri la acelaşi nivel de calitate, estimează agenţia.
În ceea ce priveşte bugetul, EMA estimează o scădere a acestuia în 2019 cu 1,4% faţă de nivelul din 2018, până la 332,96 milioane euro.
“Această scădere este cauzată de incertitudinea generală privind Brexit-ul, dar este de aşteptar o stabilizare odată cu revenirea EMA la o activitate normală, în 2020”, arată agenţia.
EMA estimează că va primi în 2019 un număr de 102 solicitări de autorizaţii de punere pe piaţă, în uşoară scădere faţă de nivelul înregistrat în 2018, de 109 solicitări.
Agenţia are sediul la Londra din 1995 şi areun rol cheie în aprobarea şi monitorizarea siguranţei medicamentelor în întreaga Uniune Europeană, inclusiv pentru România.
Recent, EMA a avertizat că mutarea sediului său de la Londra la Amsterdam va produce întârzieri ale activităţii, astfel că a decis să extindă termenele pentru eliberarea certificatului produsului farmaceutic (CPF) în perioada ianuarie-martie 2019.