Producătorul de medicamente generice Antibiotice Iaşi, singurul jucător important din sectorul farmaceutic controlat de statul român, a încheiat primul semestru din acest an cu o cifră de afaceri de 172,4 milioane lei (36,3 milioane euro), în creştere cu 9% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, şi un profit net în urcare cu 11%, la 22,3 milioane lei, arată rezultatele financiare transmise de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Antibiotice Iaşi a precizat că vanzările pe piaţa externă au urcat cu 6,3% în primul semestru, la 72,3 milioane lei.
“Principalele destinaţii ale produselor Antibiotice (Produse Finite şi Nistatina) în semestrul I 2019 au fost: Asia (35%), America de Nord (20%) şi Europa (15%). Vânzările în aceste zone au reprezentat aproximativ 70% din vânzările realízate pe pieţele externe”, a precizat compania, în raportul financiar preliminar.
Nistatina este un antifungic pentru tratarea infecţiilor determinate de ciuperca Candida albicans la nivelul tractului digestiv.
Anul trecut, compania a fost pe locul 16 pe piaţa farmaceutică românească după valoarea vânzărilor, dar a fost lider pe segmentul medicamentelor comercializate în spitale, cu o cotă de piaţă de 18%.
Compania şi-a menţinut în prima jumătate a acestui an poziţia de lider pe segmentul medicamentelor generice şi OTC comercializate în spitale, însă cota de piaţă a coborât la 15,7%.
Antibiotice SA ocupă, după prima jumătate a acestui an, locul 5 pe segmentul medicamentelor generice şi OTC (cotă de piaţă de 4,6%) şi locul 19 la nivelul pieţei farmaceutice totale (cotă de piaţă de 1,84%).
Antibiotice Iaşi a anunţat recent că va finaliza până la finalul acestui an construcţia unei noi unităţi de produse topice, în urma unei investiţii de 20 milioane euro, care va permite dublarea producţiei de astfel de produse şi creşterea exporturilor.
În 2018, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 364,4 milioane lei (78,4 milioane euro), în creştere cu 8,2% faţă de anul precedent, şi un profit net de 34,1 milioane lei (7,3 milioane euro), mai mare cu 1,5%.
Compania Antibiotice Iaşi este controlată de statul român, prin Ministerul Sănătăţii, care deţine 53% din acţiuni, alt acţionar important fiind SIF Oltenia (18,9%).
Producătorul de medicamente este listat la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 343,7 milioane lei (72,7 milioane euro), calculată la ultimul preţ de închidere a şedinţei bursiere.