Ministerul Sănătăţii propune reducerea consiliului de administraţie al Unifarm de la 7 la 5 membri, măsura fiind motivată de necesitatea de a reduce costurile companiei.
Măsura este cuprinsă într-un proiect de hotărâre de guvern elaborat de Ministerul Sănătăţii.
"Având în vedere situaţia financiară actuală a Companiei Naţionale "Unifarm" SA, pentru reducerea costurilor companiei şi pentru creşterea eficienţei economice a societăţii se impune reducerea numărului de membri în consiliul de administraţie de la 7 la 5 membri", se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
În 2021, compania Unifarm a înregistrat un nivel-record de pierderi, de aproape 50 milioane euro, în condiţiile în care veniturile au fost mult mai mici decât cheltuielile.
Propunerea vine după o altă măsură luată recent de guvern în legătură cu compania Unifarm. Astfel, societatea aflată sub autoritatea Ministerului Sănătăţii a fost transformată în companie ce acţionează pe piaţa concurenţială pentru a obţine profit.
Compania a fost înfiinţată pentru ca Ministerul Sănătăţii să poată rezolva operativ situaţiile speciale, de excepţie, ce pot apărea în activitatea complexă în vederea asigurării unei bune stări de sănătate a populaţiei.
Însă actul normativ aprobat de guvern a schimbat statutul societăţii şi a transformat-o într-o companie ce acţionează pe piaţa concurenţială, pentru obţinerea de profit.