Eli Lilly şi-a retras solicitarea de autorizare în UE a medicamentului cu anticorpi monoclonali pentru Covid-19

Eli Lilly şi-a retras solicitarea de autorizare în UE a medicamentului cu anticorpi monoclonali pentru Covid-19

Grupul farmaceutic american Eli Lilly şi-a retras solicitarea de autorizare în Uniunea Europeană a medicamentului cu anticorpi monoclonali (bamlanivimab/etesevimab) pentru Covid-19, motivând decizia prin lipsa de interes a statelor europene pentru cumpărarea tratamentului. 

Medicamentul a intrat în procedură de evaluare continuă de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) în luna martie 2021, iar unele state din UE au folosit tratamentul pentru pacienţii cu Covid-19. De altfel, EMA a transmis şi un set de recomandări pentru statele care utilizează medicamentul Eli Lilly în tratamentul pacienţilor cu Covid-19.

În urma deciziei, EMA a anunţat că opreşte evaluarea medicamentului.

"Retragerea solicitării nu are consecinţe privind recomandările anterioare emise în luna martie, iar pacienţii pot să primească în continuare medicamentul în baza deciziilor luate la nivel naţional", a precizat EMA, într-un comunicat.

Decizia vine în condiţiile în care Comisia Europeană a încheiat în luna septembrie un contract-cadru cu Eli Lilly pentru a cumpăra până la 220.000 de doze de medicament cu anticorpi monoclonali bamlanivimab/etesevimab.

În Statele Unite, medicamentul cu anticorpi monoclonali al Eli Lilly a primit autorizaţie de urgenţă ca tratament pentru Covid-19 încă din noiembrie 2020.

Medicamentele cu anticorpii monoclonali au fost introduse în luna octombrie în protocolul de tratament pentru Covid-19 din România.

Protocolul se referă în principal la două medicamente, dezvoltate de companiile Regeneron (casirivimab / imdevimab) şi Eli Lilly (bamlanivimab / etesevimab), după ce studiile clinice au arătat că sunt sigure şi eficace pentru utilizare la pacienţi adulţi şi la copiii cu vârsta de cel puţin 12 ani.

Anticorpii sunt proteine produse în mod natural de organism pentru a-l proteja de ameninţări virale precum Covid-19. Pentru a dezvolta cocktailul de anticorpi monoclonali, cercetătorii au analizat mii de anticorpi pentru a descoperi care dintre ei sunt cei mai puternici pentru a combate infecţia cu coronavirusul SARS-CoV-2.

viewscnt