Importurile de medicamente ale României au scăzut în luna aprilie, în timp ce exporturile au crescut semnificativ

Importurile de medicamente ale României au scăzut în luna aprilie, în timp ce exporturile au crescut semnificativ

Importurile de medicamente ale României au înregistrat în luna aprilie prima scădere din acest an, după un avans considerabil în primul trimestru, în timp ce exporturile şi-au revenit sensibil, arată un raport realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS), consultat de 360medical.ro.

Astfel, importurile de produse medicale şi farmaceutice au însumat 231,4 milioane euro în aprilie, în scădere cu 3,4% faţă de aprilie 2018.

În acelaşi timp, exporturile de produse medicale şi farmaceutice ale României au însumat 67,7 milioane euro în aprilie, în creştere cu 21,3% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

În primele patru luni din acest an, România a importat produse medicale şi farmaceutice în valoare de 1,136 miliarde euro, în creştere cu 24,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, după avansul semnificativ înregistrat în primul trimestru.

De asemenea, exporturile de produse medicale şi farmaceutice au urcat cu 1,4% faţă de perioada ianuarie-aprilie 2018, până la 265,5 milioane euro.

Evoluţia vine după intrarea în vigoare, de la 1 ianuarie 2019, a noului Catalog naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România (Canamed).

Astfel, România a înregistrat în primele patru luni din acest an un deficit în comerţul exterior cu produse medicale şi farmaceutice de 870,2 milioane euro, în creştere sensibilă faţă de nivelul din ianuarie-aprilie 2018, relevă datele oficiale.

Anul trecut, importurile de medicamente ale României au crescut cu 1,9% faţă de anul anterior şi au atins un nivel-record de 3,06 miliarde euro, valoare de patru ori mai mari decât nivelul exporturilor.

Exporturile de produse medicale şi farmaceutice ale României au însumat 769,4 milioane euro în 2018, în creştere cu 0,4% faţă de anul anterior.

viewscnt