Ministerul Sănătăţii urmează să introducă 7 noi protocoale terapeutice, în urma adăugării unor medicamente pe lista tratamentelor compensate, şi să actualizeze alte 15 protocoale existente, la recomandarea comisiilor de specialitate.
Măsura este cuprinsă într-un proiect de ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Astfel, noul ordin introduce 7 noi protocoale terapeutice, pentru turoctocog alfa pegol (tratamentul şi profilaxia sângerărilor la pacienţii cu hemofilie A), trastuzumab deruxtecan (cancer mamar nerezecabil sau metastazat HER2 pozitiv), eribulin (neoplasm mamar, liposarcom), cariprazină (schizofrenie), vortioxetină (medicament indicat pentru tratamentul episoadelor depresive majore la adulţi), esketamină (tulburare depresivă majoră) şi dermatită atopică - agenţi biologici dupilumab şi inhibitori de JAK: baricitinib.
Medicamentele au fost introduse de către Guvern pe lista medicamentelor compensate de la 1 mai 2023.
De asemenea, actul normativ prevede actualizarea a 15 protocoale terapeutice existente.
Protocoalele terapeutice au fost analizate şi avizate de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).
Potrivit legislaţiei, prescrierea, eliberarea şi decontarea medicamentelor în sistemul public de asigurări de sănătate se realizează şi în baza protocoalelor terapeutice aprobate prin ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi al CNAS.