Ministerul Sănătăţii organizează o dezbatere publică despre modificarea preţurilor medicamentelor Viekirax şi Exviera, folosite în tratamentul fără interferon al hepatitei cronice cu virus C (HCC) la adulţi.
Debaterea despre un proiect de ordin elaborat de Ministerul Sănătăţii va avea loc marţi, 28 mai 2019, de la ora 10.00, la sediul Ministerului Sănătăţii, sala de consiliu, etaj 2.
Astfel, ministerul propune un preţ maximal de 3.795,59 lei cu TVA pentru Exviera 250 mg – 3 ani şi de 42.905,35 lei pentru Viekirax 12,5 mg/75 mg/50 mg – 3 ani.
Ordinul face referire la medicamentele Viekirax 12,5 mg/ 75mg/ 50mg, comprimate filmate, cutie x blistere PVC-PE-PCTFE/ folie din A1 x 56 comprimate (ambalaj multiplu care conţine 4 cutii interioare x 14 comprimate filmate) şi Exviera 250 mg, comprimate filmate, cutie x blistere PVC-PE PCTFE/ folie din A1 x 56 comprimate filmate (ambalaj multiplu care conţine 4 cutii interioare x 14 comprimate filmate).
La şedinţa publică vor participa ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, secretarul de stat Dan Octavian Alexandrescu şi reprezentanţi ai Direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale.