Antibiotice Iaşi estimează venituri în creştere cu 11% în 2023

Antibiotice Iaşi estimează venituri în creştere cu 11% în 2023

Producătorul de medicamente generice Antibiotice Iaşi, singurul jucător important din sectorul farmaceutic controlat de statul român, estimează pentru anul 2023 venituri totale de 581 milioane lei (118 milioane euro), în creştere cu 11,2% faţă de anul trecut, şi un profit net de 42 de milioane lei. 

Datele sunt cuprinse în bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei, care urmează să fie aprobat de acţionari la o şedinţă convocată în 17 februarie.

În 2022, compania a înregistrat venituri totale de 521,97 milioane lei (106 milioane euro) şi un profit net de 38,2 milioane lei, potrivit datelor preliminate.

Compania are circa 1350 de angajaţi, câştigul mediu brut fiind estimat la 8.080 lei în 2023, în creştere cu 18% faţă de 2022.

În 2023, Antibiotice Iaşi şi-a propus să realizeze investiţii totale în valoare de 88,6 milioane lei, faţă de 58,4 milioane lei anul trecut.

Compania Antibiotice Iaşi este controlată de statul român, prin Ministerul Sănătăţii, care deţine 53% din acţiuni, alt acţionar important fiind SIF Oltenia (26,55%).

viewscnt