Cecilia Radu de la Novo Nordisk România, aleasă vicepreşedinte al ARPIM

Cecilia Radu de la Novo Nordisk România, aleasă vicepreşedinte al ARPIM

Directorul general al Novo Nordisk România, Cecilia Radu, a fost aleasă vicepreşedinte al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) în cadrul adunării generale a organizaţiei desfăşurate la finalul lunii iunie.

Cecilia Radu este membru în board-ul ARPIM începând din februarie 2019. Noul vicepreşedinte al ARPIM a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi şi are o experienţă de 19 ani în industria farmaceutică.

Alegerea unui nou vicepreşedinte a venit în contextul în care Serge Nicollerat, director general al Servier România, a fost numit într-o funcţie de conducere în altă ţară în cadrul grupului Servier.

De asemenea, în board-ul ARPIM a fost ales un nou membru - Sévan Kaloustian, managing director al Janssen Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson în România. Ceilalţi membri ai board-ului ARPIM sunt reprezentanţii companiilor Roche România (Martine Draullette, director general), Merck Sharp and Dohme România (Nicholas Renard, director general) şi AbbVie România (Jorge Ruiz Benecke, director general) în timp ce Dan Zaharescu rămâne în conducerea asociaţiei, în calitate de director executiv.

În afară de Cecilia Radu, din conducerea ARPIM mai fac parte Alina Culcea, director general Amgen România - preşedinte - şi Attila Fejer, director general al Eli Lilly România - vicepreşedinte.

La finalul anului trecut, Alina Culcea a fost aleasă în funcţia de preşedinte al ARPIM.

"Trăim vremuri provocatoare, dar pline de oportunităţi pentru industria farmaceutică. De aceea, îmi doresc să profit de această ocazie pentru a contribui semnificativ, împreună cu colegii din conducerea ARPIM, la reformarea sistemului de sănătate din România, în beneficiul pacienţilor", a declarat Cecilia Radu, citată într-un comunicat al ARPIM.

Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente este o organizaţie care reprezintă interesele celor mai importante 28 de companii farmaceutice internaţionale producătoare de medicamente originale prezente în România.

viewscnt