Lansarea lentilelor de contact experimentale care nu doar îmbunătăţesc vederea, ci înlătură şi mâncărimile datorate alergiilor este tot mai aproape după finalizarea a două noi studii.
Lentilele antihistaminice, dezvoltate şi testate de Johnson & Johnson, au atenuat în mod semnificativ simptomele alergiei la ochi, au declarat cercetători citaţi de Reuters.
Cele două studii - ambele finanţate de Johnson & Johnson - au testat eficacitatea şi siguranţa lentilelor care eliberează încet ketotifenul antihistaminic. Împreună, studiile au inclus 244 de voluntari cu vârste cuprinse între 12 şi 61 de ani. Peste 20% dintre oameni suferă de alergii oculare sau de simptome ale alergiilor care le afectează ochii, iar aceste suferinţe au un impact destul de mare asupra calităţii vieţii lor.
Participanţii la studiu au purtat fie două lentile tratate cu antihistaminice, fie două lentile obişnuite fără antihistaminice sau câte un tip de lentilă din fiecare fără a fi anuţaţi ce lentile le-au fost distribuite.
După ce voluntarii au primit lentilele, au fost expuşi la alergeni care ar face în mod normal ca ochii să-i mănânce şi să lăcrimeze. Ulterior participanţii au fost rugaţi să evalueze pe o scară de la zero la patru cât de puternice au fost senzaţiile de mâncărime la 15 minute după ce lentilele au fost introduse şi la 12 ore după înserare. Scorurile au fost mai mici, în medie, cu mai mult de un punct, când voluntarii au avut lentile medicinale.
În cele două studii s-au înregistrat 24 de evenimente adverse, dintre care cele mai multe au fost uşoare, au raportat cercetătorii. Au fost două evenimente adverse mai severe care au apărut în ambii ochi ai unui voluntar, pe care cercetătorii l-au descris drept ”excesul de lăcrimare”.
Unii dintre voluntarii care purtau lentile antihistaminice nu au raportat nici o mâncărime, în timp ce alţii au raportat mâncărime care a fost deranjantă, dar tolerabilă, au mai precizat autorii cercetării. Tototdată noul produs este o combinaţie de două elemente care au dovedit rezultate pozitive de siguranţă, susţîn cercetătorii.
În prezent, pacienţii folosesc picături antihistaminice pentru ochi administrate cu 10 minute înainte de a-şi pune lentilele.