Criza medicamentului Euthyrox (substanţa activă levotiroxină sodică) cu care se confruntă pacienţii din România este provocată de un blocaj la nivelul importului , consideră ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.
"Din punctul meu de vedere, este un blocaj care se produce la nivelul importului, distribuitorului, până ajunge la farmacie", a spus Nelu Tătaru, citat de Agerpres.
Ministrul a precizat că a luat legătura cu producătorul (compania farmaceutică Merck) , care ar fi mărit producţia cu 20%.
Potrivit ministrului, au fost declanşate verificări la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) şi la Direcţia politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale din Ministerul Sănătăţii.
"Noi sperăm să ajungă de la nivelul distribuitorului în farmacii, ca să-l găsească pacientul. Suntem într-o anchetă pe care o facem atât la nivelul Direcţiei de Politica Medicamentului, cât şi la Agenţia Naţională a Medicamentului", a mai spus Nelu Tătaru.
Pe piaţa românească există de mai mult timp un deficit al medicamentului Euthyrox, indicat terapeutic în tratamentul guşii tiroidiene (în special la adulţi, atunci când iodul nu este indicat), ca tratament de substituţie în hipotiroidism, tratament de supresie în cancerul tiroidian şi tratament de substituţie pe parcursul terapiei antitiroidiene a hipertiroidismului.
Recent, ANMDMR a anunţat, în contextul continuării crizei Euthyrox, că pe piaţa din România este disponibilă o soluţie orală cu aceeaşi substanţă activă, levotiroxina sodică.
Agenţia nu a denumit medicalentul, însă este vorba de medicamentul cu denumirea comercială Accu-Thyrox, către care sunt îndrumaţi mulţi pacienţi care nu găsesc Euthyrox (medicament sub formă de comprimate).