Ministerul Sănătăţii va realiza o nouă actualizare a Catalogului naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România (Canamed), care va intra în vigoare la 1 octombrie 2022.
Măsura este cuprinsă într-un proiect de ordin elaborat de Ministerul Sănătăţii, care prevede introducerea a 91 de medicamente în Canamed, modificarea a 38 de poziţii şi abrogarea a 10 poziţii.
Printre cele 91 de noi medicamente se numără Luxturna 5 x 1012 genomuri vector/ml (substanţa activă voretigene neparvovec, DAPP Novartis Irlanda), orfan, indicat pentru tratamentul pacienţilor care prezintă pierderea vederii din cauza distrofiei retiniene ereditare, determinate de mutaţii RPE65 bialelice confirmate – preţ maxim 1.834.517,96 cu TVA, Lenalidomida Labormed 25 mg (lenalidomidă, DAPP Labormed Pharma România), generic, indicat pentru tratamentul pacienţilor cu mielom multiplu, sindroame mielodisplazice şi limfoame – preţ maxim 11.320,25 lei, şi Abiraterona Richter 500 mg (abirateronă, DAPP Gedeon Richter România), generic, indicat în tratamentul neoplasmului de prostată metastazat – preţ maxim 8.790,85 lei.
Ultima corecţie a preţurilor din Canamed a intrat în vigoare la 1 martie 2022, iar preţurile sunt valabile până la 28 februarie 2023.
Totuşi, un act normativ al Ministerului Sănătăţii intrat în vigoare recent sugerează că următoarea corecţie a Canamed ar putea intra în vigoare de la 1 aprilie 2023.
Preţurile maxime stabilite de minister în Canamed sunt obligatorii pentru deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă (DAPP) a medicamentelor, pentru distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente din România care au relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, cu casele de asigurări de sănătate sau cu direcţiile de sănătate publică judeţene.
Pentru farmaciile sau alte entităţi care nu se află în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, cu direcţiile de sănătate publică judeţene sau cu Ministerul Sănătăţii, preţurile sunt cuprinse în Catalogul public.