Piaţa farmaceutică din România, calculată după valoarea totală a medicamentelor eliberate către pacienţi prin farmacii şi spitale, a crescut în primele 9 luni ale acestui an cu 23,4% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, până la 18,89 miliarde lei (3,8 miliarde euro), arată datele companiei de cercetare Cegedim, citate într-un raport al companiei Antibiotice Iaşi.
Numărul de cutii de medicamente eliberate (consumul de medicamente) a urcat cu 10%, la 524,2 milioane. Piaţa a revenit puternic începând din 2021, după ce în primul an al pandemiei de Covid-19 eliberările de medicamente au fluctuat sensibil în anumite perioade.
Piaţa farmaceutică din România este dominată de medicamentele cu prescripţie medicală (RX), cu o pondere de 73,6% în totalul vânzărilor după valoare, urmate de medicamentele eliberate fără prescripţie (OTC) şi cele eliberate în spitale.
Produsele cu prescripţie medicală au înregistrat în primele nouă luni o creştere cu 21,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2021, până la 11,41 miliarde lei, cele fără prescripţie medicală (OTC) - cu 28%, la 3,9 miliarde lei.
Evoluţia a fost diferită pe segmente. Astfel, valoarea medicamentelor eliberate în lanţurile naţionale de farmacii a crescut în primele 9 luni din 2022 cu 16,7%, la 6,3 miliarde lei, în farmacii independente şi lanţuri mici – cu 26,6%, la 9,76 miliarde lei, în timp ce valoarea tratamentelor eliberate în spitale a urcat cu 28%, până la 2,83 miliarde lei.
În 2021, piaţa farmaceutică din România, care exprimă valoarea totală a medicamentelor eliberate către pacienţi, a crescut cu 17,1% faţă de anul precedent, până la 21,15 miliarde lei (4,3 miliarde euro).