Piaţa farmaceutică din România, calculată după valoarea totală a medicamentelor eliberate către pacienţi prin farmacii şi spitale, a crescut în perioada aprilie 2019-martie 2020 cu 6,2% faţă de precedentele 12 luni, până la 18 miliarde lei (3,7 miliarde euro), avansul încetinind faţă de anul anterior, arată datele companiei de cercetare Cegedim.
Piaţa farmaceutică din România este dominată de medicamentele cu prescripţie medicală (RX), care au avut o valoare de 11,26 miliarde lei (62,6% din totalul consumului de medicamente), urmate de medicamentele eliberate fără prescripţie (OTC) – 4,31 miliarde lei – şi cele eliberate în spitale – 2,4 miliarde lei.
Astfel, valoarea produselor eliberate pe bază de prescripţie a înregistrat, în aprilie 2019-martie 2020, o creştere anuală de 0,4%, vânzările de medicamente OTC au urcat cu 16,3%, iar cele eliberate în spitale au avansat cu 20,4%.
În 2019, piaţa farmaceutică din România, care exprimă valoarea totală a medicamentelor eliberate către pacienţi, a crescut cu 10,9% faţă de anul anterior, până la 17,8 miliarde lei (3,7 miliarde euro).