Zentiva a cumpărat compania farmaceutică românească Solacium, cu afaceri de peste 30 milioane lei

Zentiva a cumpărat compania farmaceutică românească Solacium, cu afaceri de peste 30 milioane lei

Grupul Zentiva, cu sediul în Cehia şi care deţine fosta fabrică Sicomed din România, a anunţat miercuri că a semnat un acord de preluare a companiei farmaceutice româneşti Solacium Pharma, specializată în producţia de suplimente alimentare şi deţinută de Dr. Max Group.

Acordul a fost semnat între Zentiva şi Siyiara Enterprises pentru preluarea Solacium şi a subsidiarei sale Be Well Pharma. Siyara Enterprises controlează, împreună cu Alexandru Traşcă, compania Solacium prin intermediul Dr. Max Group.

“Solacium vine în completarea ofertei noastre de medicamente generice şi ne creşte capacitatea şi oferta pe segmentul OTC către pacienţii şi consumatorii din România”, a declarat directorul general al Zentiva, Nick Haggar.

Grupul Dr. Max a justificat decizia de vânzare a Solacium prin nevoia de a se focaliza, după achiziţia A&D Pharma, pe principalele trei segmente de business de pe piaţa românească: retail farmaceutic, distribuţie şi vânzări.

Finanlizarea tranzacţiei depinde de obţinerea tuturor aprobărilor necesare, înclusiv de la Consiliul Concurenţei.

Solacium Pharma a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 30,6 milioane lei şi pierderi de circa 940.000 lei, potrivit bilanţului depus la Ministerul Finanţelor.

Pentru grupul Zentiva, preluarea Solacium este prima achiziţie majoră după ce a fost cumpărat de Advent International de la Sanofi.

În 30 septembrie 2018, fondul american de investiţii Advent International a finalizat procesul de preluare a companiei Zentiva, specializată în producţia de medicamente generice, de la Sanofi.

Zentiva a cumpărat, în 2005, pachetul majoritar de acţiuni al producătorului român de medicamente Sicomed, căruia i-a schimbat denumirea în Zentiva SA. Compania are în prezent circa 500 de angajaţi.

Zentiva deţine două fabrici de medicamente, în Cehia şi România.

viewscnt