Grupul Zentiva, cu sediul în Cehia şi care deţine fosta fabrică Sicomed din România, a finalizat tranzacţia pentru preluarea companiei româneşti Solacium Pharma şi va începe procesul de integrare a companiei, a portofoliului său de produse şi a echipei, a anaunţat vineri compania.
În luna martie, Zentiva a semnat un acord de preluare a companiei Solacium Pharma, specializată în producţia de suplimente alimentare şi deţinută anterior de Dr. Max Group.
Acordul a fost semnat între Zentiva şi Siyiara Enterprises pentru preluarea Solacium şi a subsidiarei sale Be Well Pharma. Siyara Enterprises controla, împreună cu Alexandru Traşcă, compania Solacium prin intermediul Dr. Max Group.
Potrivit Zentiva, Solacium va continua să opereze sub numele propriu, ca o companie în cadrul grupului.
“Finalizarea tranzacţiei va lansa procesul de integrare a echipei Solacium în operaţiunile din România ale Zentiva. Zentiva va urmări o consolidare specifică a echipei de vânzări a companiei Solacium, pentru a realiza o promovare sinergica a produselor Zentiva şi Solacium”, a precizat Zentiva, într-un comunicat.
Tranzacţia extinde portofoliul general al Zentiva. Grupul este liderul pieţei de medicamente generice cu prescripţie din România, în ceea ce priveşte numărul de unităţi vândute.
Solacium Pharma a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 30,6 milioane lei şi pierderi de circa 940.000 lei, potrivit bilanţului depus la Ministerul Finanţelor.
Pentru grupul Zentiva, preluarea Solacium este prima achiziţie majoră după ce a fost cumpărat de Advent International de la Sanofi.
În 30 septembrie 2018, fondul american de investiţii Advent International a finalizat procesul de preluare a companiei Zentiva, specializată în producţia de medicamente generice, de la Sanofi.
Zentiva a cumpărat, în 2005, pachetul majoritar de acţiuni al producătorului român de medicamente Sicomed, căruia i-a schimbat denumirea în Zentiva SA. Compania are în prezent circa 500 de angajaţi.
Zentiva deţine două fabrici de medicamente, în Cehia şi România.