Asociaţia SAMAS celebrează Săptămâna Mondială a Alăptării prin artă

Asociaţia SAMAS celebrează Săptămâna Mondială a Alăptării prin artă

Asociaţia SAMAS, împreună cu ASSMB şi Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia, celebrează anul acesta Săptămâna Mondială a Alăptării (1-7 august) prin artă. Pe 3 august, a avut loc inaugurarea oficială a unei picturi murale pe tema alăptării, care susţine mesajul WABA (World Alliance for Breastfeeding Action) de anul acesta: Step up for breastfeeding: Educate and Support!

Pictura, realizată de artiştii Fâs Fâs Art, după o imagine făcută de Eugen Alesiuc, împodobeşte un perete de 7m x 7m, vizibil pentru toţi cei care trec pragul Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia, cea mai veche clinică de obstetrică şi ginecologie din România, înfiinţată în anul 1813. Gravide, lăuze, viitori şi proaspăt deveniţi taţi, precum şi bunici şi cadre medicale se vor bucura de această manifestare de artă urbană, ce aduce tuturor aminte că alăptarea este un act firesc, frumos şi esenţial, primul mare şi irepetabil cadou de bunăstare pentru bebeluş şi că mamele au nevoie de tot sprijinul nostru, pentru a le oferi nou-născuţilor lapte matern, cea mai solidă bază a unei sănătaţi optime pentru întreaga viaţă.

Promovarea şi susţinerea alăptării au fost adevărate provocări în perioada pandemiei de Coronavirus, care a limitat capacitatea sistemului de sănătate şi a pus piedici mamelor care, în foarte multe cazuri, au fost despărţite de bebeluşii lor, pe care nu i-au putut alăpta.

2022 este anul în care educaţia şi sprijinul acordat mamelor şi taţilor la început de drum fac diferenţa, şi fiecare dintre noi – profesionişti în domeniul sănătăţii, reprezentanţi guvernamentali, ai presei sau ai societăţii civile – are un rol important în crearea unui mediu care să le susţină pe mame în decizia lor de a-şi alăpta bebeluşul.

Educaţia şi sprijinul acordat mamelor, părinţilor în devenire şi celor la început de drum reprezintă, de altfel, misiunea Asociaţiei SAMAS, încă de la înfiinţarea sa, în anul 2013.

Prin formarea reţelei naţionale de Educatori Perinatali SAMAS, care reuneşte acum peste 1400 de moaşe, asistenţi medicali şi asistenţi medicali comunitari, Asociaţia SAMAS oferă informaţii despre nutriţia şi îngrijirea corectă a bebeluşilor viitorilor părinţi şi părinţilor începători din întreaga ţară. Comunitatea SAMAS este activă în peste 30 de oraşe, iar prin activitatea educatorilor perinatali, Asociaţia SAMAS a contribuit la creşterea ratei de alăptare, de la 12,6%, în 2011, la 29,8% în 2016.

Dar chiar şi aşa, acest procent rămâne departe de dezideratul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ca rata de alăptare exclusivă în primele 6 luni să crească la cel puţin 50%!

Alăptarea este nu doar cel mai bun mod de a hrăni un copil, ci şi un prim drept al bebeluşului venit pe lume şi un prim şi frumos cadou pe care mama îl face puiului de om căruia i-a dat viaţă şi carne din carnea ei. După 2 ani în care multe mame au fost private de normalitatea de a-şi ţine bebeluşul la piept şi a-I hrăni natural, din cauza pandemiei de Coronavirus şi a restricţiilor medicale impuse de aceasta, mesajul WABA (World Alliance for Breastfeeding Action) de anul acesta ne aminteşte tuturor că, deşi alăptarea este cel mai frumos şi firesc mod de a hrăni un bebeluş, mamele au nevoie mai mult ca oricând de susţinerea noastră, a tuturor – cadre medicale, parteneri, societate – pentru a le oferi copiilor lor acest drept natural, cu efecte protective pentru întreaga viaţă.“ – declară Ana Măiţă, purtător de cuvânt al Asociaţiei SAMAS şi consilier pentru drepturile mamelor.

„ASSMB şi Spitalul Filantropia s-au alăturat cu entuziasm acestui proiect iniţiat de Asociaţia SAMAS, pentru că alăptarea la sân, ca şi naşterea naturală, sunt cauze în care credem şi pe care le-am promovat constant de-a lungul anilor. Pentru mine, ca mamă, acesta este şi un demers personal, bazat pe convingerea că naşterea şi modul în care copilul este îngrijit şi hrănit în primii ani de viaţă au un rol esenţial în creşterea şi dezvoltarea sa armonioasă şi sănătoasă. Pictura murală de artă urbană

inaugurată astăzi, prima dedicată promovării hrănirii la sân a copiilor, este un mod inedit de a promova sănătatea, cu mijloacele artei. Sunt convinsă că munca artiştilor va fi apreciată şi se va bucura de succesul binemeritat! – declară, la rândul său, Oana Sivache, director general adjunct ASSMB.

„Această inaugurare are loc chiar în Săptămâna Mondială a Alăptării şi sunt convinsă că această pictură murală de artă urbană, realizată cu mult talent şi dedicată tuturor mamelor şi bebeluşilor, va fi apreciată atât de pacientele, cât şi de corpul medical şi personalul din cadrul Spitalului Filantropia. Beneficiile pe care alăptarea la sân le aduce pentru sănătatea copilului, dar şi a mamei, sunt bine cunoscute şi documentate ştiinţific, şi mă bucur să văd că mesajul pe care noi, ca medici, îl transmitem zilnic celor proaspăt devenite mame, este acum tradus şi în limbajul universal al artei  –  spune Conf. Univ. Dr. Anca Panaitescu, director medical al Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia.

Alte activităţi SAMAS în Săptămâna Mondială a Alăptării

Asociaţia SAMAS organizează, cu ocazia Săptămânii Mondiale a Alăptării mai multe evenimente dedicate. Astfel, 2 webinare pe tema alăptării sunt organizate pentru cadrele medicale din reţeaua SAMAS, iar pe pagina de facebook a Asociaţiei are loc, în data de 3 august, de la ora 18, un webinar gratuit, în cadrul căruia tinerele mame vor putea primi răspunsuri în direct, de la specialişti, referitoare la situaţii concrete sau mici provocări cu care se confruntă atunci când alăptează.

Despre ASOCIAŢIA SAMAS

Asociaţia SAMAS este o organizaţie nonguvernamentală care activează în domeniul prevenţiei şi educaţiei pentru sănătate. Dezvoltăm programe de formare pentru profesionişti din domeniul sănătăţii şi cel educaţional, pentru ca aceştia să poată ajuta, la rândul lor, părinţii să ia cele mai bune decizii pentru sănătatea copiilor.

Cele 2 mari programe ale Asociaţiei SAMAS sunt: Educaţie Perinatală pentru părinţi în primele 1000 de zile ale copiilor şi Sănătos de mic - programul naţional de educaţie nutriţională pentru preşcolari.

Prin programul de Educaţie perinatală am dezvoltat o comunitate de 1400 de specialişti din rândul moaşelor, medicilor, asistenţilor medicali şi comunitari, care oferă informaţii despre nutriţia şi îngrijirea corectă a bebeluşilor viitorilor părinţi şi părinţilor începători din întreaga ţară în comunităţi, maternităţi, online sau la centrele SAMAS.

Sănătos de mic, iniţiat în 2017, continuă misiunea Asociaţiei SAMAS, printr-un program de educaţie nutriţională în grădiniţe, menit să reducă riscul de obezitate infantilă şi să creeze bune obiceiuri alimentare din primii ani de viaţă. Formăm cadre didactice şi medicale în nutriţia sănătoasă a copiilor, susţinem ateliere de gătit sănătos şi conferinţe pentru părinţi, avem lecţii de nutriţie sănătoasă pentru copii.

Alte realizări ale Asociaţiei:

  • Difuzarea pe toate canalele TV şi radio, în fiecare zi, începând din 2016, a  mesajului de sănătate publică, introdus de SAMAS - “Hrănirea exclusivă la sân a copilului în primele şase luni este esenţială pentru o viaţă sănătoasă“;
  • 300 de mame din comunităţi defavorizate au primit până în prezent CUTIA Bebeluşului împreună cu informaţiile necesare pentru alăptare şi îngrijirea copilului. Proiectul CUTIA Bebeluşului a primit premiul pentru cel mai bun proiect de implicare socială la Gala CONAF din 2019.

Asociaţia SAMAS a fost înfiinţată datorită extinderii şi dezvoltării Programului  SAMAS, iniţiat de către Fundaţia Crucea Albă, Fundaţia Nutricia şi Crucea Roşie - Filiala Sector 6, susţinut de Danone Ecosystem.

viewscnt