Compania Antibiotice face un pas important către o dezvoltare sustenabilă

Compania Antibiotice face un pas important către o dezvoltare sustenabilă

Compania Antibiotice, cel mai important producător farmaceutic cu capital românesc, a devenit membru în Coaliţia România Sustenabilă, prima platforma pentru dezvoltarea durabilă înfiinţată de Ambasada Sustenabilităţii în România (ASR), o iniţiativă privată, apolitică, recunoscută oficial ca partener şi facilitator de dialog pe teme de sustenabilitate al Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă (DDD) din cadrul Guvernului României.

Prin aderarea la Coaliţia România Sustenabilă, Antibiotice face încă un pas important pentru o dezvoltarea sustenabilă, angajându-se să susţină şi să contribuie la îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă la nivel de ţară.

Parteneriatul va permite companiei Antibiotice să fie la curent cu  noutăţile în domeniul sustenabilităţii pentru tranziţia către o economie sustenabilă şi facilitarea participării gratuite a tuturor angajaţilor la platforma din cadrul SustainAbility School, program de educare în management sustenabil care abordează teme din sfera celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă.

Antibiotice a dezvoltat în ultimii ani proiecte şi acţiuni care contribuie, în cadrul Coaliţiei, la trei obiective de dezvoltare durabilă:  sănătate şi bunăstare, energie curată şi accesibilă şi acţiuni pentru schimbările climatice.

Paşii realizaţi de Antibiotice până în prezent în domeniul sustenabilităţii, precum şi indicatorii reprezentativi ce reflectă performanţele financiare şi non-financiare ai companiei sunt reuniţi în Raportul Anul Integrat 2022, accesibil pe site-ul www.antibiotice.ro.

„Investim responsabil în sănătatea generaţiilor viitoare - este ceea ce ne ghidează paşii pe drumul sustenabilităţii. Misiunea noastră a fost transpusă şi în zona de sustenabilitate, fiind preocupaţi să punem sănătatea oamenilor pe primul loc, nu numai prin medicamentele pe care le avem în portofoliu, ci şi prin modul în care acestea sunt produse şi prin grija faţă de semeni. De aceea, investim cu responsabilitate în programe de educaţie, în proiecte destinate creşterii eficienţei energetice şi a reducerii dependenţei de surse de energie cu amprentă mare de carbon. De asemenea, desfăşurăm proiecte de prevenţie în domeniul sănătăţii şi totodată dezvoltăm şi asigurăm accesul la medicamente esenţiale pentru menţinerea sănătăţii oamenilor”, a precizat Sebastian Costea, manager executiv proiecte strategice, Antibiotice.

Între cele mai recente iniţiative ale companiei pentru o dezvoltare sustenabilă se evidenţiază investiţiile în producerea de energie din surse regenerabile cu o putere totală de instalare de 3,7 MW/h, ce contribuie la dezvoltarea rezilienţei la schimbările climatice. De asemenea, proiectele orientate către promovarea unui stil de viaţă sănătos şi prevenirea incidenţei, în rândul salariaţilor, a unor afecţiuni cu impact la nivel naţional, dar şi programul de conştientizare a utilizării responsabile a antibioticelor astfel încât acestea să îşi păstreze în timp eficacitatea terapeutică, reprezintă programe care susţin comportamentul sustenabil al companiei.

Cu privire la aderarea Antibiotice la Coaliţia România Sustenabilă, Dragoş Tuţă, Fondator şi Preşedinte ASR, a apreciat: ”La Ambasada Sustenabilităţii în România, misiunea noastră este de a promova modelul economic sustenabil, construind un spaţiu de dialog între mediul de business, neguvernamental şi cel non-profit. Suntem mândri că domeniul farmaceutic este tot mai bine reprezentat în Coaliţie şi aplaudăm alăturarea în comunitatea noastră a Antibiotice Iaşi, cea mai mare companie de medicamente cu capital românesc, care face demersuri şi investiţii importante în sustenabilitate. Suntem convinşi că această nouă colaborare va contribui la eforturile noastre comune de a îmbunătăţii transparenţa în mediul de afaceri local şi calitatea vieţii românilor”.

Coaliţia România Sustenabilă este coordonată şi dezvoltată de Ambasada Sustenabilităţii în România, ca parte a planului de implementare şi monitorizare a strategiei naţionale de dezvoltare durabilă şi reuneşte peste 150 de membri (mari companii, IMM-uri, ONG-uri, lideri de opinie activi din punct de vedere social), care contribuie la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă în România.

***

Compania Antibiotice este cel mai mare producător de medicamente cu capital românesc, de importanţă strategică pentru industria farmaceutică şi de apărare din România, iar istoria sa de aproape şapte decenii stă mărturie în faţa angajamentului şi responsabilităţii pe care care şi le-a asumat de a fi un partener de încredere, solidar cu sistemul naţional de sănătate şi de a genera un impact pozitiv asupra mediului, societăţii şi a economiei în ansamblul său.

viewscnt