Copacul Luminii – Instalaţie urbană modernă la Institutul Oncologic Bucureşti inaugurată pentru a marca Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer

Copacul Luminii – Instalaţie urbană modernă la Institutul Oncologic Bucureşti inaugurată pentru a marca Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer

Ca parte a proiectului Race for the Cure, Fundaţia Renaşterea şi Institutul Oncologic ”Pr. Dr. Alexandru Trestioreanu” Bucureşti (IOB), cu sprijinul MSD România, au inaugurat pe 5 iunie, Copacul Luminii, o instalaţie urbană modernă.

Aceasta instalaţie artistică este menită să transmită un mesaj de speranţă pacienţilor ce trăiesc cu acest diagnostic, chiar în spaţiul în care se confruntă cu impactul bolii şi caută sensul poveştii lor oncologice. Se marchează prin această initiativă Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer, celebrată pentru prima dată în România.

“Anual peste 20,000 de internări în regim de spitalizare de lungă durată sunt înregistrate la Institutul nostru. Personalul IOB intelege foarte bine ce înseamnă lupta pentru speranţă şi viaţă a pacienţilor nostri pe parcursul fiecarei zile din cele peste 116.000 zile de spitalizare însumate şi luptam împreuna cu ei zi dupa zi. Daca analizăm care sunt cele mai frecvente tipuri de cancer pentru care pacienţii ni se adresează, vedem ca 6 din 10 cele mai frecvente întâlnite grupe de diagnostic sunt legate de tumori ale sânului sau de patologii oncologice ale sistemului genital feminine (inclusiv cancer de col uterin).  În prezent ne confruntăm cu o creştere a complexităţii cazurilor oncologice, pe fondul pandemiei, pacienţii prezentându-se târziu la medic. Este foarte important să mergem la medic pentru investigaţii anuale, screening, întrucât depistarea precoce şi iniţierea la timp a tratamentului adecvat sunt esenţiale pentru a creşte şansa la viaţă prin controlul eficace al cancerului”, afirmă Dr Bogdan Tănase, directorul IOB.

Creat de arhitectul Florin Cobuz şi echipa Nod Design Lab, Copacul Luminii este lucrat dintr-o combinaţie de metal şi plexiglas (reciclat). Lumina pe care acesta o propagă la contactul cu razele soarelui este o metaforă a speranţei de care pacienţii oncologic au nevoie pentru a parcurge calea de la diagnostic la tratament şi către viaţa cu cancer. Culorile frunzelor copacului sunt la rândul lor o metaforă a tuturor nuanţelor pe care lupta împotriva cancerului le poate căpăta. Împreună cu razele soarelui, frunzele copacului creează o aură de lumină, simbol al energiei lor bune, de la care se pot încărca şi cei ce au nevoie acum de susţinere şi optimism.

„Cel mai adesea vorbim despre povara cancerului foarte tehnic, în cifre şi procente. Am dorit de aceasta dată să aducem alături de pacienţi mesajul optimist pe care doar arta îl poate ’rosti’ cu atata sensibilitate şi creativitate.  Instalaţia urbană Copacul Luminii este o metaforă a vieţii supravieţuitorilor de cancer şi a modului în care energia acestora se propagă în jur ca o aură, odată cu lumina zilei. Cu fiecare nou răsărit, ce echivalează cu ideea de speranţă, lumina supravieţuitorilor continuă să existe în acest spaţiu aproape magic. Această expresie artistică a speranţei poate susţine pacienţii nou diagnosticaţi să îşi redefinească experienţa cu cancerul, să accepte diagnosticul, să se adapteze şi să continue cu dârzenie confruntarea cu boala. Un diagnostic de cancer, astăzi, nu trebuie să fie o sentinţă”, afirmă Mihaela Geoană, Preşedinte Fundaţia Renaşterea.

De asemenea, proiectul urban Copacul Luminii face parte dintr-un demers amplu de mobilizare pentru crearea unui ecosistem social de sprijin larg pentru a îmbunătăţi calităţii vieţii pacienţilor oncologici. Susţinerea persoanelor cu cancer, atât la nivelul comunităţii, din partea familiei, prietenilor, colegilor, cât şi la nivelul societăţii în ansamblu este esenţială.

“În lupta cu cancerul e nevoie şi de metafore, de simboluri, care sa dea speranţa şi să motiveze pacientii de-a lungul parcursului lor oncologic complex şi de durată de cele mai multe ori. Este important ca pacienţii să ştie că progresul ştiinţific înregistrat în ultimele decade in tratarea cancerului este semnificativ şi că astăzi au access la tratamente inovative pentru tot mai multe forme de cancer, care pot creşte supravieţuirea şi calitatea vieţii. Ca o paralelă cu arta, în spatele acestor noi tratamente stau nu doar rigoarea şi efortul, ci şi creativitatea cercetătorilor în a găsi abordari şi solutii terapeutice noi. Copacul Luminii canalizează speranţa pe care o avem cu toţii, pacienţi, medici, autorităţi, de a creşte supravieţuirea în cancer şi a reduce discrepanţele care există între România şi restul ţărilor europe în această privinţă”, declară Kostas Papagiannis, managing Director MSD Romania.

Despre IOB

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu" Bucureşti asigură servicii medicale de screening, curative şi paliative în domeniul oncologic desfăşurând totodată o amplă activitate de învăţământ, cercetare, studii clinice, cu participare la derulare şi implementare a proiectelor din programele de finanţare europeană. Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu" Bucureşti este o unitate sanitară de interes public, naţional, cu personalitate juridică, subordonată Ministerului Sănătăţii Publice.

Despre Fundaţia Renaşterea

Fundatia Renasterea este o organizaţie neguvernamentala, înfiinţată în anul 2001, care a primit statut de Organizaţie de Utilitate Publică în anul 2007. Misiunea Fundaţiei Renaşterea este aceea de a promova importanţa prevenţiei şi depistarii precoce a cancerului de san şi de col uterin, de a oferi investigaţii medicale gratuite şi consiliere pacienţilor oncologici.

În ultimii 20 ani, Fundaţia Renaşterea a obţinut rezultate remarcabile în ceea ce priveşte informarea femeilor din România, despre importanţa depistării precoce a cancerului şi a oferit peste 110.000 de investigaţii medicale în cele două centre medicale pe care le deţine în Bucureşti. În plus, cu susţinerea partenerilor săi, Fundaţia a achiziţionat şi operat doua Unitati Medicale Mobile care au oferit in regim de gratuitate investigatii pentru 24.870 de femei ce locuiesc în zone rurale, unde rata mortalităţii este crescută din cauza depistării tardive a afecţiunilor. Majoritatea femeilor sunt diagnosticate cu cancer în stadii avansate, din cauza lipsei informaţiilor şi a barierelor de ordin geografic şi financiar.

Despre MSD

De peste un secol, MSD descoperă pentru viaţă, dezvoltând medicamente şi vaccinuri pentru multe dintre cele mai dificil de tratat boli ale lumii, urmându-şi misiunea de a salva şi îmbunătăţi vieţi. MSD este denumirea comercială a Merck & Co., Inc., cu sediul central în Rahway, NJ, S.U.A. Ne dovedim angajamentul faţă de îmbunătăţirea accesului la servicii medicale prin politici, programe şi parteneriate cuprinzătoare.  Astăzi, MSD continuă să se afle în avangarda cercetării, contribuind la progresul în prevenirea şi tratarea bolilor care ameninţă oamenii şi animalele - incluzând aici cancerul şi bolile infecţioase, precum HIV şi Ebola, şi tot mai numeroasele zoonoze -, întrucât aspirăm să fim principala companie biofarmaceutică din lume axată pe cercetare intensivă.

viewscnt