Frecvenţa din ce în ce mai mare a cancerului ne-ar putea determina să vorbim de o adevărată epidemie a acestei boli. Din fericire, medicina modernă are instrumentele pentru a o transforma într-o afecţiune cu mari şanse de a fi vindecată, însă cu o singură şi importantă condiţie: depistarea cât mai timpurie. Pentru a reuşi acest lucru, este necesară efectuarea testelor de screening.
Una dintre cele mai frecvente forme de cancer, cel colorectal, este, totodată, şi printre cele mai tratabile: în 50% dintre cazuri, intervenţia chirurgicală poate fi suficientă pentru a vindeca boala.
Identificarea cât mai precoce a cancerului colorectal se poate realiza efectuând un test simplu, rapid, în intimitatea propriei locuinţe: testul imunochimic fecal (FIT), cunoscut şi ca test pentru hemoragii oculte în scaun. Cui îi este indicat, ce semnifică rezultatele şi care sunt beneficiile celui mai simplu test FIT pentru cancer colorectal, dar şi cum poate fi obţinut gratuit un astfel de test în această primăvară, detaliem în cele ce urmează.
Testul FIT depistează sângerările ascunse din scaun
Hemoragiile oculte sunt sângerările care apar în interiorul corpului şi nu sunt vizibile cu ochiul liber, putând fi detectate numai prin analize speciale, aşa cum este testul imunochimic fecal (FIT). Folosit pentru depistarea micro hemoragiilor din tractul digestiv superior sau inferior ce pot indica prezenţa unor afecţiuni (ulcerele gastrice sau duodenale, cancerele gastrice sau intestinale, polipii colonici şi altele), testul FIT analizează, prin tehnici specifice de laborator, o probă de scaun, pe care pacientul o recoltează acasă.
„Colonoscopia de screening este standardul de aur în identificarea neoplaziilor de colon şi singura care poate diagnostica cancer de colon şi rect. Colonoscopia este, de asemenea, utilizată pentru a investiga cauza simptomelor gastrointestinale sau anemia prin deficit de fier, ambele fiind simptome ale cancerului colorectal. Testul imunochimic fecal nu pune diagnostic, dar realizează un triaj foarte eficient, pentru un număr mare şi foarte mare de pacienţi, prin faptul că poate confirma prezenţa unor hemoragii în tractul digestiv. Avantajul testului FIT este că poate fi foarte simplu de realizat, acasă”, explică dr. Alina Constantin, medic specialist gastroenterologie la Ponderas Academic Hospital.
„Concret, este vorba despre recoltarea, la domiciliu, a unei probe de materii fecale, care, ulterior, este analizată complex în laborator. Testul FIT poate identifica urme minuscule de sânge, imposibil de sesizat de pacient şi care semnalează existenţa unei sângerări în tractul digestiv. Un test FIT pozitiv, deci cu urme de sânge, face din colonoscopie un examen prioritar, cu atât mai mult cu cât la hemoragii oculte simptomele nu există”, a adăugat Dr. Alina Constantin.
Cui îi este recomandat testul FIT?
Deşi screening-ul poate fi făcut de orice persoană adultă care vrea să afle dacă este sănătoasă, testele FIT sunt recomandate, cu precădere, persoanelor de peste 45 de ani, precum şi pacienţilor cu istoric familial de cancer colorectal sau polipi avansaţi, cu boli inflamatorii intestinale cu evoluţie pe perioadă lungă, persoanelor cu istoric familial de cancer colorectal ereditar, precum şi celor care necesită consult gastroenterologic şi efectuarea colonoscopiei înainte de 45 ani. Nu este indicată efectuarea testului dacă există sângerări provocate de hemoroizi şi nici în perioada menstruală.
Avantajele majore pe care le aduce testul FIT sunt:
- uşurinţa în utilizare;
- nu necesită o modificare a dietei sau a medicaţiei, înainte de efectuare;
- nu necesită o pregătire specială, aşa cum este cea necesară în cazul unei colonoscopii;
- poate fi realizat în orice moment, acasă.
Cine este predispus să dezvolte cancer colorectal? Care sunt factorii de risc?
Atunci când vorbim de afecţiunile oncologice colorectale, există trei subgrupuri de risc - sporadic, familial şi ereditar.
- Grupul sporadic este cel al persoanelor care nu au antecedente familiale de cancer – la rudele de gradul I – şi care nu au o predispoziţie genetică moştenită. Pentru aceste persoane riscul este între 3 şi 7% de a face cancer colorectal.
- Grupul familial este cel în care un singur membru al familiei de gradul I (părinte sau frate) a fost diagnosticat cu cancer colorectal sau endometrial sub vârsta de 50 de ani. În acest caz, riscul creşte între 10 şi 20%. Este important de înţeles că istoricul familial este un indicator important nu numai din cauza genelor comune, ci şi a stilurilor de viaţă similare.
- Cei care au cel mai mare risc de a fi diagnosticaţi cu cancer colorectal pe parcursul vieţii se află în subgrupul ereditar. În funcţie de sindromul genetic specific, probabilitatea de a face cancer colorectal poate fi de la 30 la 100%.
Dr. Alina Constantin: „Factorii de risc pentru cancerul colorectal sunt elemente foarte importante de evaluare, tocmai pentru a include aceste categorii de persoane cu prioritate în programele de screening. Şi modul în care evaluăm factorii de risc este foarte important. Ne bazăm pe studii, pe interpretările acestora şi pe statistici. Dar anamneza şi aspectele clinice ale pacientului sunt cele mai importante. Pentru toţi, screeningul regulat este unul dintre cele mai puternice instrumente de prevenţie a cancerului colorectal, în special la persoanele care nu prezintă simptome ale bolii”.
Factori de risc pentru cancerul colorectal includ:
- bolile inflamatorii intestinale, cum ar fi boala Crohn sau colita ulcerativă;
- un istoric personal sau familial de cancer colorectal sau polipi colorectal;
- sindrom genetic, cum ar fi polipoza adenomatoasă familială (FAP) sau cancerul colorectal ereditar non-polipoz (sindromul Lynch);
- lipsa activităţii fizice regulate;
- dietă săracă în fructe şi legume;
- dietă săracă în fibre şi bogată în grăsimi sau o dietă bogată în carne procesată;
- obezitatea;
- consumul de alcool;
„Sunt câteva aspecte importante, de care trebuie ţinut cont. Niciun test nu este 100% cert. În consecinţă, nici testul FIT nu va avea un răspuns de certitudine. Este posibil ca, la momentul realizării testului, un polip care are potenţial malign sau unul deja canceros să nu sângereze, deci în respectiva probă din care se recoltează pentru test să nu se identifice sânge uman. Dar, testul poate fi foarte uşor repetat şi chiar există indicaţia ca testul să fie repetat. În absenţa oricăror simptome, FIT poate fi realizat anual. Totuşi, testul nu înlocuieşte colonoscopia, mai ales în cazul persoanelor care intră în categoriile cu risc şi a celor cu istoric familial de cancer colorectal, chiar dacă nu au simptome”, spune dr. Alina Constantin.
Cum interpretezi rezultatele testului FIT?
Pentru obţinerea rezultatelor, persoana care efectuează un test FIT trebuie să returneze proba cel mai târziu în ziua următoare prelevării.
Un rezultat pozitiv al testului FIT nu este un diagnostic de cancer la colon, ci o semnalizare a faptului că există sânge în fecale şi că trebuie descoperită cauza hemoragiei. Interpretarea rezultatului este realizată de un medic specialist, iar un eventual diagnostic de cancer colorectal implică multiple investigaţii ulterioare.
„Recomandarea general valabilă, care justifică până la urmă utilizarea şi realizarea analizei de laborator pentru testul FIT este ca, în cazul unui rezultat pozitiv, adică atunci când există confirmarea prezenţei de hematii în fecale, să urmeze întotdeauna, cât mai repede, o colonoscopie. FIT pozitiv poate semnala prezenţa unei patologii maligne, dar şi infecţii intestinale, colita ulcerativă, boala Crohn, adenoame colorectale sau hemoroizi. Colonoscopia poate detecta cert oricare dintre aceste situaţii, iar pe unele le poate rezolva. De exemplu, colonoscopia poate identifica şi îndepărta majoritatea polipilor înainte ca aceştia să evolueze şi să vireze spre cancer”, afirmă medicul specialist Alina Constantin.
Din momentul în care primele celule anormale încep să devină polipi, durează, de obicei, aproximativ 10 - 15 ani pentru ca acestea să se transforme în cancer colorectal. Tocmai de aceea, este esenţial să fie identificate cât mai din vreme.
Un rezultat negativ al testului FIT înseamnă că în proba de fecale supusă analizei imunohistochimice nu au fost identificate urme de sânge. Cu toate acestea, pacienţii trebuie să fie conştienţi de faptul că testele imunohistochimice nu sunt infailibile şi că un rezultat negativ nu reprezintă o garanţie de 100% că nu există în colon sau rect niciun polip potenţial canceros sau cu risc de malignizare. Tocmai de aceea, astfel de testări nu ar trebui să înlocuiască niciodată colonoscopia, care rămâne metoda certă de prevenţie.
„Nu există nicio modalitate prin care se poate garanta sută la sută ca o persoană nu va dezvolta cancer colorectal, dar există măsuri prin care riscurile pot fi mult diminuate, metodele de screening fiind extrem de eficiente şi sigure. Cancerul de colon nu doar că poate fi prevenit, dar poate fi adesea vindecat prin intervenţie chirurgicală, cu o rată generală de supravieţuire relativă la 5 ani care poate ajunge de la 63 la 91%”, concluzionează medicul Alina Constantin.
Teste FIT gratuite, distribuite la Ponderas Academic Hospital
În această primăvară, 1.500 de teste FIT sunt distribuite gratuit în cadrul Ponderas Academic Hospital, parte a reţelei de sănătate Regina Maria, ca parte din campania ”Treaba ta e treaba noastră”, un proiect de screening pentru identificarea pacienţilor afectaţi de cancer colorectal. Demersul, care se desfăşoară cu ajutorul partenerului Johnson & Johnson MedTech, a început pe 18 martie şi va dura până la epuizarea testelor gratuite.
Persoanele care doresc să beneficieze de un test FIT gratuit în cadrul campaniei nu trebuie decât să se prezinte la recepţia spitalului Ponderas din strada Nicolae G. Caranfil 85A cu buletinul, în intervalul orar 8:00 – 18:00, de luni pana vineri. După efectuarea testului la domiciliu, proba trebuie returnată tot la recepţia spitalului.
În cazul în care primesc un rezultat pozitiv, pacienţii se vor putea programa, ulterior, pentru o colonoscopie gratuită, în baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie, în cadrul Ponderas Academic Hospital.