Fundaţia Renaşterea a marcat Ziua globală de eliminare a Cancerului de Col Uterin, iluminând în turcoaz Palatul Parlamentului

Fundaţia Renaşterea a marcat Ziua globală de eliminare a Cancerului de Col Uterin, iluminând în turcoaz Palatul Parlamentului

Cu ocazia aniversării a trei ani de la lansarea Strategiei Globale de Eliminare a Cancerului de Col Uterin de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), România se alătură eforturilor de conştientizare prin iluminarea în turcoaz a celei de-a doua clădire ca mărime din lume – Palatul Parlamentului.

„Implicarea Fundaţiei Renaşterea în iniţiativele dedicate combaterii cancerului de col uterin reafirmă scopul nostru din cei peste 22 de ani de existenţă, şi anume acela de a informa femeile cu privire la importanţa prevenţiei, a controalelor medicale regulate şi a depistării precoce a afecţiunilor ginecologice. Paşii realizaţi de ţara noastră în ultimii trei ani pentru îmbunătăţirea gradului de conştientizare privind prevenţia, extinderea accesului la vaccinare şi promovarea importanţei testelor Babes Papanicolau si HPV pentru depistarea din timp a cancerului de col uterin sunt vitali pentru sănătatea femeilor din România”, declară Mihaela Geoană, Preşedinte Fondator Fundaţia Renaşterea.

Organizată de Fundaţia Renaşterea cu sprijinul MSD România, iluminarea în turcoaz marchează trei ani de progrese realizate în România în prevenţia şi lupta împotriva cancerului de col uterin, inclusiv facilitarea accesului la vaccinarea anti-HPV. În prezent, cancerul de col uterin este cel mai frecvent tip de cancer ginecologic diagnosticat în România, în rândul femeilor de vârstă activă 35-44 de ani. Infecţia cu HPV este implicată în apariţia a 99% din cazurile de cancer de col uterin, în dezvoltarea verucilor genitale, şi a altor tipuri de cancer ale organelor genitale masculine sau feminine (penian, vaginal sau vulvar), cancere anale şi orofaringiene. Vaccinarea anti-HPV este aproape 100% eficace în prevenirea majorităţii infecţiilor care produc leziunile colului uterin.[1]

În 2022, peste 3300 de cazuri noi de cancer de col uterin şi 1700 de decese au fost înregistrate în România[2]. Incidenţa este de 2,5 ori mai mare decât media UE, iar rata mortalităţii de peste 4 ori mai mare, aceste date plasând ţara noastră pe primul loc în Uniunea Europenă din punctul de vedere al incidenţei şi al mortalităţii asociate cancerului de col uterin.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lansat Strategia Globală de Eliminare a Cancerului de col uterin, în anul 2020, stabilind ca obiective pentru eliminarea cancerului de col uterin o acoperire vaccinală de 90% la fetele 11-15 ani, 70% acoperire cu servicii de screening organizat la femeile 35-45 ani şi 90% din femeile depistate cu cancer preluate în tratament. De asemenea, pentru statele cu incidenţă crescută a cancerului de col uterin, IARC/OMS recomandă concentrarea eforturilor pe creşterea acoperirii vaccinale anti-HPV[3].

La iniţiativa Ministerului Sănătăţii, începând din decembrie 2023, vaccinul HPV va fi deveni mai accesibil si pentru femeile între 18 şi 45 de ani care nu au beneficiat de vaccinare anti-HPV în adolescenţă, acestea putandu-si procura vaccinul anti-HPV în regim compensat.

”Politica de prevenţie în domeniul cancerului este o prioritate a Ministerului Sănătăţii, care a schimbat fundamental modul în care se realizează accesul la vaccinarea anti-HPV prin introducerea compensării integrale a vaccinului la fetele si băieţii cu vârsta cuprinsă între 11-19 ani şi prin introducerea compensării de 50% la femeile cu vârsta intre 19 si 45 de ani”, a declarat Ministrul sănătăţii, Prof. univ.dr. Alexandru Rafila.

În acest context de transformare şi progres, eforturile autorităţilor sunt susţinute nu doar de parteneriatele solide cu organizaţiile non-guvernamentale, ci şi cu sectorul privat. Colaborarea între aceste entităţi joacă un rol esenţial în amplificarea mesajelor de conştientizare şi în implementarea de strategii eficiente pentru combaterea cancerului de col uterin, în contextul în care atât rata de vaccinare anti-HPV (aproximativ 10%) cât şi procentul femeilor în vârstă de peste 15 ani care au beneficiat de un test de screening pentru cancerul de col uterin  (30%, faţă de media U.E, 59,5%) sunt mult mai reduse decât în restul ţărilor europene.

„Ne implicăm an de an în demersurile globale de conştientizare a cancerului de col uterin şi în iniţiativele de prevenţie a acestei boli care afectează anual sute de mii de femei din întreaga lume. În această perioadă de trei ani de zile de la mişcarea globală a OMS pentru eliminarea cancerului de col uterin, consider că rezilienţa, progresul şi transformarea au definit acţiunile României în direcţia eliminării acestei afecţiuni şi prevenirea altor cancere determinate de HPV. România poate fi un lider regional în eliminarea cancerelor determinate de HPV prin noul model de acces la vaccinarea anti-HPV, precum şi prin accesul la noi opţiuni de tratament, precum imunoterapia”, afirmă Cyril Schiever, Preşedinte MSD Mid Europe Region.

Organizaţii din întreaga lume marchează pe 17 noiembrie Ziua Globală de Eliminare a Cancerului de Col Uterin şi peste 100 de clădiri vor fi iluminate în turcoaz ca un demers de conştientizare a acestei afecţiuni.

Fundaţia Renaşterea – Campania dedicată Prevenţiei şi Depistării Precoce a Cancerului de Col Uterin

Misiunea Fundaţiei Renaşterea este de a creşte gradul de conştientizare al populaţiei privind importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos, de promovare a educaţiei pentru sănătate, de consolidare a responsabilităţi civice în România şi de creare a unor parteneriate în beneficiul sănătăţii românilor.

Fundaţia Renaşterea a fost implicată activ, in ultimii 20 de ani în Campania de Prevenţie şi Depistare Precoce a Cancerului de Col Uterin, prin programe de educaţie pentru sănătate la nivel naţional, oferirea de teste ginecologice la Centrul Medical de Excelenţă Renaşterea şi prin Unităţile Mobile de Diagnostic (peste 40.000 de teste Babeş Papanicolau efectuate in gratuitate), a derulat campania de informare #HotărăştePentruViitor asupra importanţei vaccinării anti HPV, în 17 localităţi şi derulează proiectul ReThink HPV Vaccination, co-finanţat de Comisia Europeană, până în ianuarie 2025.

Contextul scrierii acestui proiect a fost unul in care s-a constatat ca încrederea populaţiei în vaccinare a scăzut atât în Europa, cât şi în România, iar ştirile false şi dezinformarea au accentuat aceste tendinţe periculoase, sporind vulnerabilităţile colective conform unui studiu al EuroComunicare, din 2021.

În acest context, proiectul ReThink HPV Vaccination prin aportul partenerilor InoMed şi Eurocomunicare îşi propune să modifice mentalităţile şi să reducă inegalităţile în vaccinarea HPV între statele UE, prin comunicare şi curricule personalizate, bazate pe inovare, evaluarea percepţiei societăţii şi intervenţii direcţionate asupra determinanţilor comportamentali ai sănătăţii. Scopul principal al acestui proiect este de a sprijini statele membre şi ţările în curs de extindere a UE să-şi regândească şi să-şi restarteze campaniile de vaccinare împotriva HPV şi, astfel, să facă un pas mai aproape de atingerea obiectivelor Planului european de combatere a cancerului şi Misiunii împotriva cancerului în ceea ce priveşte vaccinarea HPV şi prevenirea cancerului.

Rezultatele  studiului sociologic realizat în perioada octombrie-noiembrie 2023 în cadrul proiectului ReThink HPV Vaccination, ce a folosit ca metodă de cercetare ancheta sociologică bazată pe chestionar, pe un eşantion de 1110 persoane la nivel naţional, arată următoarele:

  • Majoritatea respondenţilor (79%) au auzit despre infecţia cu HPV.
  • Peste jumătate dintre respondenţi (57%) consideră vaccinarea împotriva HPV drept sigură sau foarte sigură.
  • Atât respondenţii (93%), cât şi copiii lor (95%) nu sunt vaccinaţi împotriva HPV.
  • Principala motivare pentru nevaccinare este lipsa de recomandare (86%).
  • Dintre respondenţi, 67% nu au primit recomandări privind vaccinarea HPV
  • Respondenţii sunt de părere, în procent de 53%, că vaccinul HPV este adresat în special fetelor, iar 46% dintre aceştia consideră că este adresat ambelor sexe.
  • Peste jumătate cred că vaccinarea HPV previne apariţia cancerului de col uterin.
  • În ceea ce priveşte sursele de informaţii de încredere din domeniul sănătăţii, medicii se află în topul alegerii respondenţilor, urmaţi de membri ai familiei acestora şi de site-urile de specialitate. Acelaşi top se menţine şi când vine vorba de opinii legate de vaccinarea HPV.

[1] https://insp.gov.ro/2023/01/25/cancerul-de-col-uterin-cancerul-care-poate-fi-eliminat/

[2] https://ecis.jrc.ec.europa.eu/explorer.php?$0-0$1-RO$2-All$4-2$3-All$6-0,85$5-2022,2022$7-8$CEstByCancer$X0_8-3$CEstRelativeCanc$X1_8-3$X1_9-AE27$CEstBySexByCancer$X2_8-3$X2_-1-1

[3] https://www.ms.ro/media/documents/Planul_Na%C8%9Bional_de_Combatere_%C8%99i_Control_al_Cancerului_RIQiTXG.pdf

viewscnt