Medicover România sprijină prima linie de apărare împotriva pandemiei de COVID

Medicover România sprijină prima linie de apărare împotriva pandemiei de COVID

Medicover România, singurul furnizor de servicii medicale private cu experienţă internaţională din România, se implică activ în prima linie de apărare împotriva  virusului SARS-CoV-2 prin tratarea pacienţilor la Spitalul Clinic Pelican din Oradea transformat în spital suport COVID pentru forme grave şi critice de boală, şi vaccinarea populaţiei la centrul de vaccinare deschis în cadrul acestei unităţi. Medicover şi-a menţinut în aceleaşi timp angajamentul faţă de pacienţii non-COVID, iar activitatea medicală pentru consulturi, investigaţii şi intervenţii a continuat la Spitalul Pelican în condiţii de siguranţă ridicată.

Încă de anul trecut, Medicover România a înfiinţat în cadrul Spitalului Pelican o secţie de suport Covid şi un compartiment de terapie intensivă Covid, separate de celelalte secţii, punând astfel la dispoziţie 46 de paturi, din care 20 paturi de terapie intensivă. În luna martie 2021, spitalul a primit prin ordinul Ministerului Sănătăţii cea mai înaltă calificare: spital de nivel 1 unde pot fi trataţi pacienţi cu forme dintre cele mai severe de Coronavirus.

Peste 500 de vieţi salvate de echipa Medicover din prima linie

În prima linie a eforturilor Medicover România de combatere a pandemiei se află echipa de terapie intensivă de la Spitalul Pelican, formată din 66 de cadre medicale din care fac parte: medici primari şi specialişti, medici rezidenţi, asistenţi medicali şi infirmiere. Folosind aparatură de ultimă generaţie, în cele mai bune condiţii de spitalizare, echipa de terapie intensivă a Spitalului Pelican a tratat peste 500 de pacienţi proveniţi dintr-o arie geografică mare.

„Îi mulţumesc echipei de cadre medicale care asigură suportul COVID pentru eforturile, nu de puţine ori supraomeneşti, şi implicarea necondiţionată în tratarea pacienţilor. Prin continua lor grijă şi rezilienţa de care au dat dovadă, am reuşit să salvăm sute de vieţi. La Medicover, ne-am luat un angajament pe termen lung faţă de comunităţile din care facem parte şi rămânem la fel de implicaţi şi deschişi de a acorda sprijinul de care este nevoie pentru a proteja sănătatea pacienţilor,” a declarat Florinela Cîrstina, directorul general Medicover România.

În cadrul Spitalului Pelican din Oradea au fost trataţi pacienţi COVID din Bucureşti, judeţele Cluj, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Vâlcea, Dolj. Au fost şi lupte pierdute, dar spiritul de echipă, încrederea şi profesionalismul i-au ajutat pe medici să continue să se dedice celor în suferinţă.

Cadrele medicale din secţia de suport Covid şi-au oferit întreaga pricepere şi i-au încurajat încontinuu pe pacienţi şi familiile lor. De multe ori medicii de la secţiile Covid şi ATI Covid au fost cei prin care pacienţii au ţinut legătura cu familiile lor.

Secţia de suport Covid şi compartimentul de terapie intensivă Covid dispun de o platformă de diagnostic accesibilă 24/7 dotată cu un computer tomograf şi laborator, linie de gardă, specialişti medicină internă (boli infecţioase) şi pneumologie.

Peste 25.000 de vaccinări anti-Covid în cadrul campaniei naţionale

Medicover România a adus un aport deosebit şi în sprijinirea campaniei naţionale de vaccinare.  De la debutul campaniei de vaccinare, la Centrul de Vaccinare Pelican Oradea s-au efectuat peste 25.000 de vaccinări anti-Covid, în majoritate cu ser BioNTech Pfizer. Centrul de Vaccinare Pelican Oradea este singurul centru de vaccinare din nordul ţării care funcţionează în cadrul unui spital privat. De asemenea, pe lângă echipele medicale desemnate să desfăşoare procesul de vaccinare, siguranţa persoanelor este dublată de prezenţa echipajelor medicale de ambulanţă şi de supravegherea medicului specialist epidemiolog, dr. Budea Adina.

Spitalul Pelican Medicover este singurul spital din Oradea care a intrat în campania naţională de vaccinare destinată tinerilor de peste 16 ani. Maratonul vaccinării pentru adolescenţi a început luni, 31 mai, la Oradea. Campania de vaccinare de la Centrul Pelican Oradea este coordonată de către dr. Miculschi Gabriela.

Intervenţii chirurgicale complexe pentru pacienţi non-COVID

Alături de implicarea în prima linie de combatere a COVID, activitatea medicală pentru pacienţii non-COVID s-a desfăşurat normal în condiţii stricte de siguranţă. Astfel, la Spitalul Pelican au fost efectuate intervenţii chirurgicale complexe precum reconstrucţie avansată de şold, intervenţii chirurgicale asistate robotic pentru înlăturarea de formaţiuni tumorale, intervenţii minim-invazive, laparoscopice, pentru rezolvarea de hernii diafragmatice.

Spitalul Clinic Pelican este printre puţinele unităţi din România care dispune de robotul chirurgical da Vinci, considerat cel mai avansat sistem de chirurgie robotică din lume la ora actuală. Robotul da Vinci este utilizat în domeniul urologiei, chirurgiei, ginecologiei, cu aplicabilitate în chirurgia toracică, şi în cardiologie. În ultimii doi ani, au avut loc peste 120 de intervenţii chirurgicale cu robotul chirurgical da Vinci: histerectomii pentru afecţiuni maligne şi benigne, cancere, hernii şi eventraţii complexe, chirurgie bariatrică, tumori benigne.

Despre Medicover România

Din 1995, Medicover România a devenit unul dintre cei mai importanţi furnizori de pe piaţa serviciilor de sănătate private, cu o reţea de 25 de clinici în Bucureşti şi în ţară, trei spitale generaliste: în capitală, la Oradea şi Craiova, 28 de cabinete on-site şi peste 250 de unităţi medicale partenere. Spitalele Medicover corespund celor mai înalte standarde medicale şi deservesc o gamă largă de specialităţi medicale şi chirurgicale.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi: www.medicover.ro

Medicover România face parte din Medicover, companie internaţională de servicii medicale şi de diagnostic, fondată în 1995. Compania oferă o gamă completă de servicii medicale, printr-o reţea extinsă de clinici, spitale, facilităţi de îngrijire specializată şi laboratoare. Pieţele principale ale Medicover sunt Polonia şi Germania. În 2020, Medicover a avut venituri de 998 milioane de euro şi peste 32.000 de angajaţi.

viewscnt