Medicover, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale private din România, susţine sănătatea angajaţilor la locul de muncă printr-un program de mental health destinat companiilor. Programul este implementat de o echipă de 100 de psihoterapeuţi cu studii medicale, din cadrul Clinicii de psihiatrie şi psihoterapie Hope, lider pe această piaţă în România. Consilierea se adresează managementului şi angajaţilor şi include etape de audit psihologic, training-uri, terapie şi intervenţii pentru îmbunătăţirea performanţei şi productivităţii.
Implicarea şi productivitatea angajaţilor sunt direct influenţate de factori psihici şi emoţionali, aspecte accentuate de realitatea ultimilor ani de pandemie. Problemele de sănătate mintală duc la absenteism ridicat în rândul angajaţilor, lipsă de satisfacţie la locul de muncă şi sabotează colaborarea, determinând costuri ridicate pentru companii care sunt nevoite să gestioneze perioade lungi de concedii medicale şi o productivitate mai redusă.
Un studiu al Comisiei Europene estimează la 240 miliarde euro (1,6% din Produsul Intern Brut) costurile indirecte asociate productivităţii reduse şi a ocupării reduse a forţei de muncă. Cele mai frecvente forme de tulburări mintale în UE sunt tulburările de anxietate şi depresia.
În România, numărul persoanelor cu tulburări mintale şi de comportament aproape că s-a dublat în ultimii zece ani, până la un total de peste 500.000 în 2019, potrivit datelor Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Medicover vine în întâmpinarea nevoilor actuale ale companiilor şi, în parteneriat cu clinica Hope, extinde paleta de servicii pentru abonaţii săi. Programul de sănătate mintală va completa astfel abonamentele de servicii medicale ale Medicover şi va cuprinde şedinţe de consiliere pentru gestionarea emoţiilor, motivare individuală şi de echipă, şi instrumente pentru evitarea stării de epuizare emoţională.
„Nevoile emoţionale şi stresul resimţit de angajaţi, cu precădere în ultimii ani, impun o abordare specializată. Liderii de astăzi trebuie să acorde importanţa cuvenită stării de bine a angajatului, la nivel emoţional şi mintal, pentru a-i oferi cadrul propice performanţei. Implicarea în susţinerea sănătăţii mintale este cea mai bună investiţie pentru companiile care gândesc pe termen lung. Ne bucurăm să oferim companiilor partenere această strategie medicală menită să protejeze starea de bine a propriilor angajaţi”, a declarat dr. Florinela Cîrstina, director general Medicover România.
„În ultimii ani, numărul persoanelor cu tulburări emoţionale şi psihice a crescut foarte mult şi intervenţiile de sănătate mintală la locul de muncă pot avea un efect foarte puternic, atât în prevenţia cât şi în tratamentul tulburărilor psihice şi emoţionale. Obiectivul nostru a fost mereu să oferim doar intervenţii validate ştiinţific şi, de aceea, suntem încântaţi să anunţăm lansarea programului Keep the Balance, program unic în România. Acesta este singurul program care acoperă complet toate recomandările ghidurilor internaţionale şi aduce laolaltă cele mai eficiente intervenţii în acest domeniu”, a declarat dr. Gabriella Bondoc, director general şi fondator Clinica Hope.
Beneficiile incluse în programul de mental health la locul muncă „Keep the Balance” pot fi accesate în mod virtual sau fizic, la nivel naţional, fiind dezvoltate pe baza ghidurilor internaţionale în domeniu şi recomandărilor Comisiei Europene, adaptate la nevoile de suport ale companiilor locale. Programul include trei piloni cu beneficii care cresc gradual: se începe cu un audit psihologic realizat angajaţilor de psihoterapeuţi cu experienţă, urmează recomandări specifice organizaţiei şi sesiuni pentru echipele de conducere şi angajaţi. Următorul pilon include şedinţe de evaluare psihologică şi psihoterapie, şi acces la servicii de asistenţă de urgenţă. Pilonul al treilea este cel mai avansat şi adaugă şedinţe de coaching individual şi de grup pentru creşterea nivelului de performanţă.
Despre Medicover România
Din 1995, Medicover România a devenit unul dintre cei mai importanţi furnizori de pe piaţa serviciilor de sănătate private, cu o reţea de 26 de clinici în Bucureşti şi în ţară, patru spitale generaliste: în Bucureşti, Cluj-Napoca, Oradea şi Craiova, 28 de cabinete on-site şi peste 250 de unităţi medicale partenere. Spitalele Medicover corespund celor mai înalte standarde medicale şi deservesc o gamă largă de specialităţi medicale şi chirurgicale.
Medicover România face parte din Medicover, companie internaţională de servicii medicale şi de diagnostic, înfiinţată în 1995. Medicover operează o reţea extinsă de clinici, spitale, facilităţi de îngrijire specializată şi laboratoare. Pieţele principale ale Medicover sunt Polonia şi Germania. În 2021, Medicover a avut venituri de 1.377 milioane de euro şi peste 38.000 de angajaţi.
Despre Clinica Hope
Clinica Hope este liderul clinicilor private de sănătate mintală din ţară, atât prin cifra de afaceri cât şi prin numărul de profesionişti, numărul de clinici şi al programelor de tratament unice. Având o echipă completă de psihiatrii şi psihologi, Clinica Hope oferă întreaga gamă de servicii de sănătate mintală, atât pentru copii şi pentru adulţi. Misiunea Clinicilor Hope este să ofere în România doar intervenţii eficiente, recomandate de ghidurile de tratament internaţionale. â
De aceea, a implementat mai multe programe de intervenţie unice în ţară, prin care atât persoanele cu tulburări psihice severe (tulburare bipolară, borderline, adolescenţi cu probleme grave, schizofrenie), dar şi alte tulburări emoţionale (generate de stres, epuizare, anxietate etc.), pot avea acces la tratamente specializate validate ştiinţific.