O nouă operaţie pro bono condusă cu succes de Dr. Radu Zamfir în Spitalul Medicover

O nouă operaţie pro bono condusă cu succes de Dr. Radu Zamfir în Spitalul Medicover

Dr. Radu Zamfir – Medic Primar Chirurgie Generală - a efectuat miercuri, 4 decembrie, o operaţie pro bono în Spitalul Medicover. Rezecţia laparoscopică a hemangioamelor hepatice este o patologie tratată în puţine centre medicale din România. Abordarea laparoscopică a hemangioamelor hepatice de dimensiuni mari este o operaţiune de excelenţă, realizată de un număr mic de specialişti. Pacientul, în vârstă de 52 de ani, este erou al Revoluţiei din 1989, iar antecedentele sale chirurgicale multiple au făcut intervenţia laparoscopică şi mai dificilă.

„Mă bucur că am reuşit sa îmi aduc aportul profesional, dar şi uman, într-o patologie chirurgicală deosebită, unde abordul laparoscopic este folosit cu precădere în centrele de excelenţă. Mulţumesc Spitalului Medicover pentru deschiderea permanentă spre excelenţă, dar şi pentru suportul social constant oferit’’, a declarat Dr. Radu Zamfir.

Operaţia a fost un real succes pentru pacient şi o ocazie pentru Medicover să ofere servicii medicale de top. Alături de Dr. Radu Zamfir a fost şi Dr. Mircea Bejenaru, chirurg cu experienţă din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca. Cazul face parte dintr-o serie de pacienţi cu patologii complexe operaţi pro bono în Spitalul Medicover din Bucureşti, în cadrul unei campanii lansate în 2018 şi continuată cu brio în acest an.

„Spitalul Medicover vine încă o dată în întâmpinarea nevoilor pacienţilor. Suntem fericiţi că putem să aducem, în special în preajma sărbătorilor, puţină bucurie. Am reuşit din nou să oferim servicii medicale complexe. Mulţumim doctorului Zamfir şi echipei noastre pentru implicare. Intervenţiile sociale sunt o preocupare permanentă a Spitalului Medicover, continuând astfel această campanie demarată anul trecut’’, a afirmat Florinela Cîrstina, director Spital Medicover & quality and regulatory medical director Medicover.

Dr. Radu Zamfir este Medic Primar Chirurgie Generală şi coordonatorul Agenţiei de Transplant din România. Dr. Radu Zamfir activează şi în Centrul de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic „Dan Setlacec”, din cadrul Institutului Clinic Fundeni. Dr. Radu Zamfir coordonează echipa de prelevare hepatică şi a efectuat de-a lungul carierei sale peste 500 de prelevări care au salvat vieţile a sute de pacienţi, precum şi multe alte operaţii din categoria chirurgiei digestive. Domnul doctor este membru al Societăţii Române de Chirurgie, al Asociaţiei Române de Chirurgie Endoscopică şi alte Tehnici Intervenţionale (ARCE), al Societăţii Europene a Transplantului de Organe (ESOT) şi membru al Colegiului Medicilor din România. A acumulat 15 ani de activitate în transplantul hepatic şi peste 600 de operaţii efectuate cu succes.

Despre Medicover

Medicover este unul dintre cei mai importanţi furnizori internaţionali de servicii medicale si de diagnostic, înfiinţat în 1995. Medicover oferă o gamă largă de servicii medicale, printr-o reţea extinsă de clinici, spitale, facilitaţi de îngrijire specializată şi laboratoare. Cele mai mari pieţe pentru Medicover sunt Polonia şi Germania. În 2018, Medicover a raportat venituri de 672 de milioane de euro şi un număr de 20.970 de angajaţi. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.medicover.com

Despre Medicover România

Medicover România este prezentă de 24 de ani pe piaţa serviciilor de sănătate private şi dispune de o reţea de 36 de clinici în Bucureşti şi în ţară şi două spitale generaliste: unul în capitală şi celălalt în Oradea. Spitalele corespund celor mai înalte standarde medicale – moderne, sigure, aproape de pacienţi – şi includ toate departamentele: ambulator, spitalizare de zi, precum şi o gamă variată de specialităţi medicale şi chirurgicale. Medicover România face parte din Medicover, companie internaţională importantă care oferă servicii medicale şi de diagnostic, fondată în 1995. www.medicover.ro

viewscnt