Programul Benefica, dezvoltat de Farmexim, oferă know-how, consultanţă strategică, servicii şi acţiuni de fidelizare a pacienţilor, cu scopul de a creşte valoarea şi oportunităţile de dezvoltare pentru comunitatea farmaciilor independente. În cei patru ani de implementare, reţeaua farmaciilor Benefica a ajuns la 196 de societăţi parteneri contractuali Benefica, însumând 508 de farmacii cu acoperire naţională şi 315 farmacii cu branding Benefica.
Farmaciile aflate în parteneriatul Benefica au fost susţinute prin: campanii dedicate pacienţilor desfăşurate în farmacii, campanii de promovare în media şi social media, traininguri şi cursuri online, strategii financiare şi administrative.
‘’Pandemia ne-a arătat cât de importante sunt unitatea şi cooperarea, iar feed-backul oferit de partenerii noştri ne-a reconfirmat că dezvoltăm programul Benefica în direcţia corectă şi că parteneriatul nostru a fost extrem de folositor farmaciilor independente participante în această perioadă. În 2020 acestea au putut beneficia de campanii de promovare, precum şi de soluţii şi servicii personalizate, în funcţie de nevoile farmaciilor şi ale comunităţilor de pacienţi din jurul acestora’’, a arătat Sebastian Ring, Managing Director Farmexim.
Pentru 2021, obiectivul Farmexim este de a consolida programul Benefica:
”Ţintim să devenim cel mai bun furnizor de servicii integrate de sănătate şi să acţionăm ca un liant între industria farmaceutică şi pacienţi. Contextul generat de pandemie a evidenţiat că farmacia joacă un rol foarte important în consilierea pacienţilor şi că este adeseori primul facilitator de sănătate între pacient şi restul arhitecturii sanitare. Programul Benefica serveşte acestui deziderat de a crea un ecosistem de servicii, informaţii şi produse farmaceutice la cel mai înalt standard, care să aibă în centru grija pentru pacient’’, a mai adăugat Sebastian Ring.
În perioada 10 Mai – 30 Iunie, ca parte a acţiunilor dedicate pacienţilor, în Farmaciile partenere Benefica se desfăşoară o campanie cu premii atractive pentru pacienţi. Pe baza bonurilor în valoare de cel puţin 39 de lei care conţin suplimente alimentare, dispozitive medicale sau produse cosmetice, pacienţii pot câştiga peste 1000 de premii pe loc, în farmacie, sau prin tragere la sorţi.
Farmexim este primul importator şi distribuitor de produse farmaceutice înfiinţat în 1990 în România, cu acoperire naţională prin centrul logistic central de la Baloteşti şi cele 10 puncte de lucru din principalele oraşe ale ţării: Timişoara, Oradea, Cluj, Sibiu, Braşov, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Ploieşti şi Craiova.
Înfiinţată în 1998, compania Help Net Farma operează unul dintre cele mai mari lanţuri farmaceutice din România. Farmaciile Help Net se află în top 3 lanţuri farmaceutice în România, cu peste 400 de unităţi deschise la nivel naţional şi aproximativ 2500 de angajaţi care oferă servicii de calitate înaltă pentru peste 3,7 milioane de pacienţi.
Farmexim şi Help Net îşi concentrează activitatea asupra oamenilor, cu scopul de a contribui la o viaţă mai sănătoasă şi un viitor mai bun. Din 2018, fac parte din concernul german PHOENIX group, lider european în servicii integrate de sănătate.
PHOENIX group are o prezenţă activă în 27 de ţări şi o acoperire geografică unică în întreaga Europă şi contribuie esenţial la serviciile integrate de sănătate, cu peste 39.000 de angajaţi. Corporaţia germană vine în sprijinul farmaciilor, medicilor şi instituţiilor medicale cu servicii de sănătate în 161 centre de distribuţie şi oferă servicii specializate pentru companiile farmaceutice prin programul All-in-One, contribuind în fiecare zi la sănătatea pacienţilor din întreaga Europă. Concernul german a dezvoltat PHOENIX Pharmacy Partnership, cea mai importantă reţea europeană de programe de cooperare, cu 13.500 de farmacii independente, în 13 programe şi 16 ţări. Astfel, comunitatea farmaciilor independente Benefica are acces la multiple oportunităţi de business unice în Europa şi beneficiază de avantaje competitive, sub umbrela unui brand puternic.