Departamentul de uro-ginecologie al Centrului de Sǎnǎtate a Femeii Medicover Mediplus se lanseazǎ astǎzi, fiind dedicat în special femeilor aflate la menopauzǎ. Iniţiativa este un pas firesc, peste 60% dintre pacientele care s-au prezentat la centru în ultimii trei ani, aflate în perioada pre-menopauzei sau a menopauzei, prezentând afecţiuni din aceastǎ sferǎ.
Conform datelor Medicover, simptome uro-genitale precum uscǎciunea vaginalǎ, infecţiile vaginale repetate, dispareunia (durerea sau disconfortul în timpul actului sexual) au fost prezente la 80% dintre pacientele consultate.
Incontinenţa urinarǎ afecteazǎ unul din cinci europeni, fiind mai frecventǎ în rândul femeilor, însǎ în cazul celor peste 50 de ani incidenţa poate ajunge şi pânǎ pânǎ la 70% în jurul vârstei de 60 de ani. Tulburǎrile de staticǎ genitalǎ sau prolapsul vaginal, atunci când organele pelvine alunecǎ din poziţia normalǎ, din cauza slǎbirii muşchilor şi ligamentelor, impacteazǎ 50% dintre femei, aproximativ 15% dintre cazuri necesitând intervenţii chirurgicale pentru rezolvarea afecţiunii.
„Perioada de pre şi post menopauzǎ vine cu un spectru vast de probleme uro-ginecologice ce impacteazǎ substanţial calitatea vieţii şi starea mentalǎ a pacientelor. Am observat cǎ dacǎ în perioada premergǎtoare menopauzei numeroase femei vin la medic, dupǎ instalarea menopauzei multe dintre ele renunţǎ la vizitele anuale, motivele fiind legate de ruşine şi de creşterea toleranţei la durere şi disconfort. Dupǎ 50 de ani creşte şi frecvenţa apariţiei afecţiunilor oncologice din sfera ginecologicǎ, de aceea depistarea precoce a acestor afecţiuni este importantã”, spune Dr. Iosif Niculescu, medic chirurg ginecolog.
Afecţiunile uro-ginecologice reduc drastic mobilitatea şi afecteazǎ serios viaţa socialǎ şi de cuplu a pacientelor, precum şi starea lor mentalǎ, într-o perioadǎ în care pot fi active la serviciu, în familie sau societate. Cel puţin jumǎtate dintre pacientele care ajung la Centrul de Sãnãtate a Femeii Medicover Mediplus au amânat câţiva ani vizita la medic, ceea ce a dus la agravarea simptomatologiei. Metodele terapeutice şi chirurgicale moderne aduc rezultate bune în tratarea afecţiunilor uro-genitale.
Aproximativ 25% dintre pacientele care viziteazǎ Centrul de Sǎnǎtate a Femeii Medicover au nevoie de tratament chirurgical al incontinenţei urinare de efort sau de chirurgie pelvinǎ minim invazivǎ.
Pentru pacientele la care tulburãrile din sfera uro-ginecologiei apar în afara menopauzei şi care nu se calificã pentru soluţii chirurgicale, propunem tratamente conservative. De asemenea, acestea pot fi considerate şi în contextul pregãtirii post-operatorie sau a consolidãrii tratamentului chirurgical.
La Spitalul Medicover Bǎneasa (Maternitatea Medicover) o echipǎ multi-disciplinarǎ de chirurgi experimentaţi abordeazǎ minim invaziv problemele din sfera uro-ginecologiei, conform standardelor internaţionale în domeniu. Perioada redusǎ de spitalizare, recuperarea şi integrarea socialǎ rapidǎ sunt printre avantajele abordǎrii minim invazive. Menopauza este factorul determinant al acestor probleme, la care obezitatea, sedentarismul şi alte boli cronice vin cu un aport suplimentar. Am creat un program pentru acest tip de paciente, care pe lângã abordarea chirurgicalã sã includã şi consiliere pentru schimbarea stilului de viaţã, medicinã de recuperare şi consultaţii psihologice.
Centrul de Sǎnǎtate a Femeii Medicover, parte din spitalul Medicover Bǎneasa (Maternitatea Medicover), pune accent pe abordarea multi-disciplinarǎ a menopauzei, având o echipǎ de ginecologi, endocrinologi, nutriţionişti, psihologi şi specialişti în imagisticã.
Medicover continuǎ iniţiativa de educare şi conştientizare #rusineadauneazagravsanatatii şi pentru specialitatea de uro-ginecologie, dupǎ ce a lansat aceastǎ campanie în februarie pentru a creşte diagnosticarea cancerului de prostatã.
Testimoniale paciente departament uro-ginecologie Spital Medicover Bãneasa (Maternitatea Medicover)
Testimonial D. N., 58 de ani
„Eram împreunã cu familia la botezul primului meu nepot, o ocazie specialã a familiei noastre pentru care m-am pregãtit de multã vreme, inclusiv alegându-mi ţinuta. Atmosfera a fost foarte frumoasã, m-am simţit foarte bine şi m-am gândit sã dansez. În timpul dansului am realizat, spre disconfortul meu, cã pierd urinã.
Mã confruntam de ceva vreme cu astfel de probleme, dar numai la tuse şi strănut, nu la mişcãrile obişnuite, doar cã îmi era şi fricã, şi ruşine, sã merg la medic şi de aceea am tot amânat.
Dupã acest incident, fiica mea mi-a fãcut o programare la medic şi am mers împreunã. S-a stabilit cã am incontinenţã şi cã mi s-ar potrivi o operaţie minim invazivã. Am fost operatã şi la câteva zile dupã operaţie problema mea n-a mai existat.”
Pacientã cu incontineţã urinarã de efort (pierderi de urinã în timpul tusei, al strãnutului, al exerciţiilor fizice), evolutivã în ultimii ani, gradul II, care s-a prezentat în departamentul de uro-ginecologie Medicover Mediplus pentru o soluţie terapeuticã.
Intervenţia chirurgicală conform standardelor terapeutice actuale a constat în montarea unei bandelete suburetrale printr-o incizie foarte micã la nivelul vaginului.
Pacienta a fost internatã o zi şi la externare nu mai prezentat probleme de continenţã.
Testimonial A.I., 72 de ani
„Dupã pensionare mi-am dorit sã am o viaţã socială activã, în familie, cu prietenele, încercând, de asemenea, sã recuperez timpul şi sã mã plimb mai mult. În ultimii cinci ani am început sã am probleme din ce în ce mai accentuate cu incontinenţa urinarã, dar şi cu o senzaţie ciudată de corp strǎin. De unde eram foarte activă, a trebuit să fiu din ce în ce mai atentã când ies şi cât timp sunt plecatã de acasã, limitând activitatea doar la cumpărãturi şi alegând locul astfel încât sã existe o toaletã.
Nu m-am simţit confortabil nici sã discut prea mult cu familia sau cu prietenele.
În timp au apărut infecţii urinare din ce în ce mai dese şi în cele din urmã m-am hotărât sã mã adresez departamentului de uro-ginecologie din Medicover unde am fost investigatã minuţios şi mi s-a prezentat ca soluţie o intervenţie chirurgicalã. “
Pacientã diagnosticatã în urma examenelor clinice şi paraclinice cu incontinenţã gradul 2 şi prolaps genital gradul 2, cu structuri de susţinere a planseului pelvin mult slăbite, cu un corp perineal lax. S-a decis o operaţie pe cale vaginală pentru refacerea planşeului pelvin dar şi pentru corectia incontineţei de urinã. Datã fiind complexitatea intervenţiei recuperarea a durat 2 sãptãmani, la finalul cărora simptomele pacientei au dispãrut.