Rolul echipei multidisciplinare este esenţial în tratamentul optim al cancerului de sân

Rolul echipei multidisciplinare este esenţial în tratamentul optim al cancerului de sân

Institutul Oncologic Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu – Bucureşti (IOB), cu sprijinul Roche România, a organizat astăzi conferinţa cu tema “Rolul echipei multidisciplinare în diagnosticul şi tratamentul optim al cancerului de sân”. În cadrul conferinţei, medici ai Institutului Oncologic Bucureşti au discutat despre rolul specialităţilor ce compun echipa multidisciplinară în asigurarea diagnosticului şi tratamentului optim al cancerului de sân, conform ghidurilor internaţionale din domeniu.

Cancerul de sân rămâne cea mai frecventă formă de cancer la femei în România, cu peste 12.000 de cazuri noi în fiecare an[1]. Dacă este descoperit în stadii incipiente, înaintea diseminarii în organism, cancerul de sân poate fi tratat cu succes în peste 95% din cazuri2. Şansele de vindecare depind însă de stadiul bolii, agresivitatea ei  şi de aplicarea protocolului de tratament personalizat în funcţie de tipul de cancer. Potrivit ghidurilor internaţionale pentru tratamentul cancerului de sân, deciziile cu privire la opţiunile de tratament se iau după consultări între medici de diferite specialităţi, precum şi alţi profesionişti în domeniul sănătăţii, care împreună constituie echipa multidisciplinară3.

Persoanele care vor fi diagnosticate ulterior cu cancer de sân ajung de multe ori iniţial la medicul de familie, fie pentru evaluări medicale de rutină, fie pentru că au simptome precum dureri, prezenţa unui nodul depistat prin autopalpare sau o secreţie mamară. Ulterior, odată depistată o leziune, aceasta trebuie investigată de către medicul imagist, cel care va recomanda şi biopsia tumorii de către specialistul anatomopatolog, daca aceasta este suspectă.

În urma acestor investigaţii, diagnosticul şi planul de tratament este stabilit prin corelarea analizelor, investigaţiilor imagistice şi biopsiei în cadrul echipei multidisciplinare de specialişti, din care mai fac parte oncologul, chirurgul, radioterapeutul, dar şi medici de alte specialităţi.

„În cadrul echipei multidisciplinare care tratează cancerul mamar, un rol important îl are oncologul medical. În funcţie de tipul de cancer de sân, stadiul bolii, dar şi de caracteristicile pacientei, oncologul alături de membrii echipei multidisciplinare va stabili tipul de tratament sistemic. În cadrul institutului avem disponibil aproximativ întreg arsenalul terapeutic existent în protocoalele internaţionale pentru tratamentul optim al cancerului de sân. La ora actuală, în tratamentul cancerului de sân se pot folosi chimioterapia, terapia hormonală, terapia ţintită şi imunoterapia. Chirurgia şi radioterapia pot completa terapia sistemică la momentul stabilit de echipa multidisciplinară. Secvenţialitatea diferitelor tipuri de tratament este esenţială”, a declarat Dr. Daniela Zob, medic primar oncologie, Institutul Oncologic Bucureşti.

„În cadrul protocolului de tratament al cancerului mamar, intervenţia chirurgicală are în continuare un rol important. Însă momentul când se operează un cancer de sân este decis de către echipa multidisciplinară, în funcţie de fiecare caz în parte. Aceasta pentru că în multe cazuri, intervenţia chirurgicală se face după aplicarea tratamentului neoadjuvant, care urmăreşte micşorarea tumorii dar şi îmbunătăţirea evoluţiei la distanţă a pacientei. Potrivit studiilor recente, tratamentul conservator, care presupune extirparea tumorii cu păstrarea sânului urmat de radioterapie, este mai eficient decât o mastectomie. Pentru a evita extirparea întregului sân este nevoie să depistăm tumora în stadii cât mai puţin avansate, însă pentru a atinge acest obiectiv este necesar un program naţional de screening eficient şi funcţional pentru cancerul de sân”, a declarat Prof. Univ. dr.  Alexandru Blidaru, medic primar chirurgie şi oncologie medicală, Institutul Oncologic Bucureşti.

În cadrul echipei multidisciplinare de specialişti, în funcţie de caz, pot avea un rol important şi psihologul, nutriţionistul, grupurile de suport pentru paciente dar şi un navigator care poate ghida pacientele şi le poate oferi consultanţă pe tot parcursul terapeutic şi de recuperare.

Mai multe informaţii despre diagnosticarea şi tratamentul cancerului de sân pot fi găsite pe www.canceruldesan.ro.

 Glosar de termeni

 Mamografie 

Examen radiologic al sânilor care permite depistarea leziunilor suspecte de dimensiuni mici, nedecelabile prin palpare. Este esenţială pentru femeile trecute de 40-45 ani.

Biopsie

Procedură care presupune prelevarea unor fragmente tisulare în vederea examinării la microscop. Biopsia este singura procedură de diagnostic de certitudine a unei leziuni suspectate. Totodată, în situaţia unei neoplazii, biopsia poate stabili tipul cancerului mamar, agresivitatea lui şi poate estima răspunsul la diferite tipuri de tratament.

Terapie neoadjuvantă

Tratament administrat anumitor pacienţi cu cancer mamar, fie în stadii local avansate, fie chiar în stadii incipiente, în cazul unor forme agresive de boală. Terapia neoadjuvantă şi intervenţia chirurgicală sunt urmate de terapia adjuvantă şi, după caz, de radioterapie, pentru eliminarea celulelor canceroase reziduale şi pentru a preveni recidivarea bolii.

Terapie adjuvantă

Tratament administrat pacienţilor cu cancer mamar după intervenţia chirurgicală cu scopul de a elimina celulele canceroase reziduale, de a reduce riscul de recidivă locală şi de metastazare.

Chimioterapie

Chimioterapia reprezintă o clasă de tratamente oncologice care distrug celulele canceroase. Poate fi administrată independent sau în combinaţie cu alte tratamente.

Terapia hormonală

Acest tratament constă în administrarea de medicamente care interferează cu activitatea estrogenilor, hormoni care sunt implicaţi în apariţia şi dezvoltarea a două treimi dintre cazurile de cancer mamar.

Terapia ţintită

Aceste medicamente acţionează împotriva cancerului prin inhibarea proteinelor specifice asociate unor mutaţii responsabile pentru dezvoltarea unor anumite tipuri de cancer.

Imunoterapia

Imunoterapia în oncologie este tratamentul care determină stimularea sistemului imun de a lupta împotriva acestei boli.

Mastectomie

Intervenţie chirurgicală pentru îndepărtarea sânului în totalitate.

Radioterapie

Este o procedură parte integrantă a tratamentului pentru cancerul de sân, ce utilizează doze de iradiere pentru a distruge boala microscopică reziduală. Cel mai frecvent se foloseşte după intervenţia chirurgicală care conservă sânul, dar uneori, radioterapia este necesară chiar şi în cazurile de mastectomie. Radioterapia poate fi efectuată şi la pacientele la care s-a făcut mastectomie cu reconstrucţia sânului.

Despre Roche

Fondată în 1897 în Basel, Elveţia, drept una dintre primele companii producătoare de medicamente originale la scară industrială, Roche este acum cea mai mare companie de biotehnologie din lume şi lider mondial în diagnosticul in vitro. Compania urmăreşte excelenţa în ştiinţă pentru a descoperi şi dezvolta medicamente şi teste de diagnostic cu scopul de a îmbunătăţi şi salva vieţile oamenilor de pe tot globul. Suntem unul dintre pionierii medicinei personalizate şi ne dorim să continuăm să transformăm felul în care se administrează îngrijirile în sănătate, pentru un impact cât mai mare. Compania Genentech, din Statele Unite, este deţinută în totalitate de grupul Roche. De asemenea, Roche este acţionarul majoritar al companiei Chugai Pharmaceutical din Japonia.  

Prezent pe piaţa românească încă din perioada interbelica, Roche îşi redeschide reprezentanţa locală în anul 1992, urmând ca în anul 2005, grupul Roche să înfiinţeze societatea comercială S.C. Roche România SRL care a preluat activitatea reprezentanţei din Bucureşti. Roche oferă produse şi servicii care acoperă întreg spectrul îngrijirilor de sănătate, pornind de la prevenţie, tratament şi până la monitorizarea post-tratament, în arii terapeutice majore unde există nevoi medicale neacoperite încă. 

[1] OECD (2023), Profil de ţară privind cancerul: România 2023, OECD Publishing, Paris, https://doi.org/10.1787/20726aa6-ro.

2 Cancerul de sân în cifre, www.canceruldesan.ro, accesat pe 24 octombrie 2023

3 European Society for Medical Oncolgy (ESMO), ”Cancerul de sân: ghid pentru pacienţi”, https://www.esmo.org/content/download/300499/5990632/1/RO-Cancerul-de-San-Ghid-pentru-Pacienti.pdf

viewscnt