Depresia post-partum reprezintă o tulburare afectivă cu un impact semnificativ nu doar asupra mamei, ci şi a copilului şi a familiei în ansamblu.
În România a fost instituită „Săptămâna conştientizării depresiei post-partum”, începând cu anul 2024, care va fi marcată în fiecare an cu o săptămână înainte de data de 1 octombrie, când se celebrează Ziua Europeană pentru Combaterea Depresiei.
Acest program are ca scop prevenirea, identificarea şi gestionarea tulburărilor de sănătate mintală perinatală/postnatală, prin organizarea unor ample campanii de educare a populaţiei şi de promovare a metodelor de bune practici pentru creşterea gradului de conştientizare, dar şi pentru determinarea comunităţilor de a-şi construi propriile strategii de susţinere.
Depresia post-partum (PPD) este este un cumul de modificări fizice, emoţionale şi comportamentale care au loc la unele femei, după naştere. PPD este o formă de depresie care debutează la două până la opt săptămâni după naştere, dar se poate manifesta până la un an după naşterea copilului.
Diagnosticul depresiei post-partum se bazează nu numai pe perioada de timp dintre naştere şi debut, ci şi pe severitatea depresiei. Factorii de risc care pot contribui la apariţia acestei boli sunt de natură psihosocială, biologică şi genetică, traumele din copilărie şi trăsăturile de personalitate ale mamei jucând, de asemenea, un rol important în apariţia simptomatologiei depresive.
Diagnosticul depresiei post-partum presupune necesitatea identificării persoanelor aflate la risc prin screening, redirecţionarea cazurilor spre serviciile de specialitate psihiatrică, alături de monitorizarea evoluţiei şi a tratamentului. Evoluţia depresiei post-partum poate varia în funcţie de factorii biopsihosociali implicaţi în etiopatogeneza acesteia.
Modificările comportamentale apărute la copilul mamei diagnosticate cu depresie post-partum pun bazele unui ciclu vicios, acesta fiind predispus la a dezvolta aceeaşi patologie.
Sloganul activităţii de informare este: „Bucuria de a fi mamă este unică, nu lăsa depresia post-partum să o întunece!”
Scopul activităţii de informare este creşterea nivelului de informare şi conştientizare a gravidelor şi mamelor, privind problematica depresiei post-partum.
La nivel judeţean se vor organiza evenimente de informare despre problematica depresiei post-partum şi de conştientizare a necesităţii realizării unui management adecvat al acesteia.
Ministerul Sănătăţii asigură finanţarea şi coordonarea organizării activităţii de informare.
Informaţii relevante referitoare la problematica depresiei post-partum, la nivel mondial:
- Aproximativ 1 din 10 femei va dezvolta o depresie mai severă şi de durată mai lungă după naştere;
- Aproximativ 1 din 1000 de femei dezvoltă o afecţiune mai gravă numită psihoză post-partum;
- 1 din 10 proaspeţi taţi suferă de depresie în timpul anului în care se naşte copilul lor;
- Metaanaliza Cartografierea prevalenţei globale a depresiei în rândul femeilor postpartum, 2021 a arătat că 17,22% din populaţia feminină la nivel mondial suferă de depresie postpartum;
- Prevalenţa depresiei postpartum a fost de 34% în timpul pandemiei de COVID-19;
- Un studiu realizat în România în perioada martie-aprilie 2020 şi august-septembrie 2021 a arătat o prevalenţă a depresiei postpartum de 18,8%;
- 1 din 3-5 femei însărcinate sau noi mame din ţările în curs de dezvoltare prezintă o problemă mintală asociată sarcinii sau naşterii, în timp ce în ţările dezvoltate acest lucru se rezumă la 1 din 10 femei;
- Se estimează că aproape 50% dintre mamele cu depresie post-partum nu sunt diagnosticate de un profesionist din domeniul sănătăţii;
- Unele studii susţin că depresia post-partum poate atinge punctul maxim de risc la 4 ani după naştere, ceea ce face necesară monitorizarea îndelungată a mamelor.
Care sunt simptomele depresiei postpartum?
Simptomele depresiei post-partum sunt similare cu simptomele depresiei. Acestea includ:
- Femeia se simte tristă;
- Nu se bucură de lucruri care în mod normal îi fac plăcere;
- Oboseală sau pierderea energiei;
- Slabă concentrare sau scăderea atenţiei;
- Stima de sine şi încredere în sine scăzute;
- Somn perturbat, chiar şi atunci când copilul doarme;
- Modificări ale apetitului;
- Detaşare de copil sau partener şi chiar gânduri de a-şi face rău, sau de a-şi răni copilul sau partenerul;
Recunoaşterea semnelor şi simptomelor de depresie post-partum ar trebui să fie un semnal pentru cei apropiaţi că este nevoie să se adreseze unui cadru medical pentru a primi ajutorul de care este nevoie.
Cum se poate interveni?
Psihoeducaţia pentru a dezvolta strategii de coping pozitive, a gestiona stresul şi a construi reţele de susţinere poate fi de ajutor în protejarea împotriva depresiei post-partum. Aceasta implică învăţarea şi înţelegerea sănătăţii mintale şi bunăstării. Este important ca femeia să aibă un sistem de asistenţă acasă pentru a-şi îngriji sănătatea mintală, implicarea partenerului, a prietenilor şi familiei fiind esenţiale.
Pentru femeile aflate la risc, cum ar fi antecedente personale sau familiale de depresie, venituri mici, violenţă în relaţia cu partenerul, o sarcină nedorită sau evenimente de viaţă stresante curente, există o serie de intervenţii de consiliere – cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală şi terapia interpersonală – care s-au dovedit a fi eficiente în prevenirea depresiei post-partum sau perinatale.
Depresia post-partum are un impact negativ important asupra calităţii vieţii şi a sănătăţii în general, de regulă pentru întreaga familie, cu consecinţe pe termen mediu spre lung. De cele mai multe ori, atât capacitatea de autoîngrijire a mamei, cât şi cea de îngrijire a nou-născutului sunt parţial afectate, acest aspect având un efect negativ asupra dezvoltării psihosomatice a copilului.
Importanţa prevenţiei prin screening şi asigurarea unui bun suport psihosocial ajută la scăderea incidenţei depresiei post-partum şi la o scădere a costurilor aferente tratamentului depresiei.
Datorită adresabilităţii noilor mame către medicii de familie, rolul acestora este unul realmente important atât în identificarea depresiei post-partum, cât şi în prevenţia acesteia prin urmărirea evoluţiei sarcinii şi monitorizarea ulterioară a mamei şi a copilului.
Atitudinea terapeutică ideală ar trebui să fie una individualizată, în detrimentul urmării unui tipar strict medicamentos, o abordare integrată biopsihosocială fiind modalitatea optimă de a preveni sau de a trata această patologie asociată sarcinii.
Sursa: Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), 27 septembrie 2024.
