Se lansează ChallengEIT: soluţii digitale pentru servicii medicale mai bune

Se lansează ChallengEIT: soluţii digitale pentru servicii medicale mai bune

Compania Novartis, prin intermediul BIOME, reţeaua sa de centre de inovare şi organizaţiile din reţeaua EIT Hub Israel şi EIT Health InnoStars şi-au unit forţele pentru a identifica, susţine şi valida noi soluţii digitale pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale din Romania si întreaga Europă.

ChallengEIT este un program care işi propune să identifice start-up-uri, spin-off-uri sau întreprinderi mici şi mijlocii care au soluţii funcţionale pe care doresc să le dezvolte şi să le introducă pe pieţele europene în care Novartis activează. În momentul de faţă, compania Novartis este prezentă în 34 de ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est şi în Israel, graţie centrului său de inovare – BIOME. ChallengEIT caută idei noi pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale oferite pacienţilor, printr-un acces optimizat la servicii de sănătate, diagnostic precis şi la timp şi un răspuns mai bun la tratament.

Un număr de până la 6 proiecte vor fi selectate in cadrul ChallengEIT, acestea urmând a participa la competiţia finală. Câştigătorul va fi anunţat la sfârşitul anului 2022, iar lansarea proiectului ar putea avea loc la începutul lui 2023.

Participanţii selectaţi vor beneficia de servicii personalizate, printre care se numără: conectare cu mentorii EIT şi Novartis, acces la reţeaua EIT de alumni şi date, cu rolul de a valida şi a îmbunătăţi conceptul, produsul şi soluţia de afaceri. În plus, echipa câştigătoare va avea şansa de a obţine finanţare şi de a lucra cu BIOME pentru a-şi şlefui proiectul de tip proof of concept.

„Acesta este primul proiect de inovaţie digitală în domeniul sănătăţii, dezvoltat între Israel şi regiunile Europei Centrale şi de Sud-Est, inclusiv România. Aplicând principiile „open innovation”, ne propunem să selectăm şi să validăm soluţii digitale ce pot îmbunătăţi serviciile de sănătate oferite pacienţilor. Idei inovatoare sunt peste tot; indiferent dacă s-au născut la Bucuresti, Praga, Varşovia, Atena sau Tel Aviv, iar noi avem instrumentele potrivite pentru a le găsi şi a le introduce pe piaţă, astfel încât oamenii să poată avea în măsură egală accesla inovaţie”, a declarat Adi Barel, directorul EIT Hub în Israel.

Programul este deschis tuturor start-up-urilor si IMM-urilor care se pot inscrie până pe 15 august 2022. Proiectele depuse trebuie sa răspundă uneia dintre următoarele patru provocări:

  1. Schimbul de informaţii între medici (peer-to-peer) în mediul digital: cum se pot purta conversaţii în mediul online între medici din diferite ţări, cum se poate intensifica schimbul de experienţă şi cum se poate îmbunătăţi comunicarea cu privire la experienţa şi cazuistică în rândul profesioniştilor din domeniul sănătăţii, pentru a îmbunătăţi serviciile oferite pacienţilor.
  2. Ghidarea pacientului în procesul de tratament: cum pot fi sprijiniţi pacienţii pentru a gestiona complexitatea bolii şi procedurile de tratament; cum pot fi îmbunătăţite rezultatele obţinute de pacienţi în urma unui management mai bun al planului de tratament, fără ca aceştia să apeleze la „Dr. Google”.
  3. Medicină de precizie şi îngrijire personalizată: cum putem să anticipăm mai bine răspunsul la tratament şi să evaluăm profilurile de risc ale pacienţilor printr-o îngrijire personalizată, eficientă.
  4. Provocarea EUnite Movement - Accesul la servicii medicale: solidaritatea este una dintre pietrele de temelie ale politicii UE în domeniul sănătăţii. Cum putem îmbunătăţi accesul la servicii medicale şi ce sprijin putem oferi faţă de provocările apărute în contextul migraţiei, oferind acces eficient la cea mai bună îngrijire disponibilă, în special în perioade de criză.

„La Novartis, obiectivul nostru este acela de a contribui la reinventarea medicinei într-un mod activ. Ne aflăm într-un moment unic, în care ştiinţa, tehnologia şi datele converg în moduri noi, palpitante pentru a ne ajuta nu numai să dezvoltăm noi medicamente şi să le aducem pe piaţă mai rapid, ci şi să lucrăm mai inteligent şi mai eficient, să oferim clienţilor o experienţă mai relevantă, cu rezultate mai bune pentru pacienţi. Ne dam seama insa că nu putem şi nu vrem să facem asta de unii singuri.

Drept urmare, suntem hotărâţi să colaborăm cu ecosistemul IT din întreaga lume pentru a accelera inovarea, astfel ca împreună să putem găsi noi modalităţi de a îmbunătăţi calitatea vieţii şi de a extinde viaţa pacienţilor prin valorificarea datelor digitale”, a declarat Tal Vardi, BIOME Lead pentru Europa Centrală şi de Sud-Est.

***

Despre EIT şi EIT Hub din Israel

Institutul European de Inovare şi Tehnologie (EIT) este un organism înfiinţat de Uniunea Europeană şi Programul Orizont 2020 pentru a consolida capacitatea de inovare a Europei. EIT încurajează aceasta sprijinind antreprenorii, inovatorii şi studenţii în a-şi transforma cele mai bune idei în realitate. EIT facilitează încheierea de parteneriate transfrontaliere dinamice numite Comunităţi de cunoaştere şi inovare (CCI): EIT Food, Climate-KIC, EIT Digital, EIT InnoEnergy, EIT Health, EIT Raw Materials, EIT Manufacturing şi EIT Mobility.

EIT Hub Israel este centrul satelit al Institutului European de Inovare şi Tehnologie (EIT). Acest hub creează sinergii între Comunitatea EIT şi ecosistemul de inovare israelian pentru a sprijini dezvoltarea start-up-urilor inovatoare şi a creşte numărul proiectelor de colaborare între UE şi Israel şi a celor din cadrul CCI. EIT Hub Israel face parte dintr-un proiect de cooperare internaţională, precum şi dintr-un hub omolog din Silicon Valley. Acest lucru înlesneşte accesul EIT la cele mai recente descoperiri şi cele mai bune talente din întreaga lume, creând oportunităţi de afaceri pe noi pieţe. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi: www.go-eit.eu

Despre EIT Health şi EIT Health InnoStars

EIT Health este unul dintre cele mai importante parteneriate europene public-privat pentru inovarea în domeniul serviciilor de sănătate şi una dintre Comunităţile de cunoaştere şi inovare ale EIT. Numărând aproximativ 150 de parteneri, EIT Health este o reţea europeană unică de companii, universităţi, centre de cercetare, dezvoltare şi spitale şi institute de top. Rolul EIT Health este de a construi un ecosistem care să permită dezvoltarea serviciilor medicale pentru viitor, astfel încât cetăţenii europeni să se bucure de vieţi mai lungi şi mai sănătoase. EIT Health contribuie la îmbunătăţirea abilităţilor profesioniştilor din domeniul sănătăţii din întreaga Europă, investind în cele mai bune talente regionale şi facilitează comercializarea de produse/soluţii de sănătate inovatoare în cadrul UE. Grupul InnoStars este una dintre cele şapte regiuni geografice ale EIT Health. Acesta acoperă jumătate din Europa, inclusiv Polonia, Ungaria, Italia şi Portugalia, precum şi alte regiuni incluse în Schema Regională de Inovare a EIT – Statele Baltice, Croaţia, Slovacia, Republica Cehă, Slovenia, Grecia şi România. Ţările din acest grup s-au calificat pe poziţii de inovare moderată conform Tabelei europene a inovaţiei (TEI).

Despre Novartis şi Novartis BIOME

Novartis reinventează medicina pentru a îmbunătăţi şi a prelungi viaţa oamenilor. În calitate de companie farmaceutică globală de top, Novartis foloseşte inovaţia ştiinţifică şi tehnologia digitală pentru a crea tratamente revoluţionare în domeniile medicale în care există cea mai mare nevoie. Deoarece căutam constant noi medicamente, ne clasăm în mod constant, la nivel global, printre companiile de top în ceea priveşte investiţia în cercetare şi dezvoltare. Produsele Novartis au ajuns la peste 800 de milioane de oameni din întreaga lume şi găsim mereu modalitaţi inovative care să permită accesul la cele mai noi tratamente. Aroximativ 108.000 oameni, de 140 de naţionalităţi lucreaza pentru Novartis, în intreaga lume. Compania Novartis este prezentă în România prin Novartis Pharma Services Romania SRL - ce reprezintă aria medicamentelor inovatoare - şi Sandoz SRL, având împreună peste 650 de angajaţi dedicaţi susţinerii sistemului de sănătate din ţara noastră. Raportat la numărul de studii clinice iniţiate în ultima decadă în România, Grupul Novartis este în topul companiilor care investesc în cercetare şi dezvoltare, la nivel local. Fabrica Sandoz din Târgu-Mureş produce medicamente care sunt comercializate în România şi alte 60 de ţări din Europa, America de Nord şi alte regiuni. Grupul Novartis ofera un portofoliu vast de medicamente inovatoare, generice şi biosimilare, care acoperă arii precum: oncologie, boli cardiovasculare, imunologie, dermatologie, neurologie, oftalmologie, boli respiratorii şi altele. Descoperă mai multe pe www.novartis.com şi pe www.novartis.com.ro.

Novartis BIOME

Tehnologia şi datele se împletesc în moduri noi, palpitante pentru a contribui nu numai la dezvoltarea de noi medicamente şi aducerea acestora pe piaţă mai rapid, ci şi la crearea unui mod de lucru mai inteligent şi mai eficient, oferind clienţilor experienţe mai relevante şi, în cele din urmă, obţinând rezultate mai bune pentru pacienţi.

Aşa a fost creat Novartis BIOME – o reţea de centre de inovare din întreaga lume cu rolul de catalizator pentru colaborări digitale de impact, ce permite echipelor să se asocieze şi să se dezvolte cu succes în ecosistemul tehnologic, aducând laolaltă tot ceea ce este mai bun din ştiinţă şi tehnologie, pentru a crea soluţii mai bune de asistenţă medicală şi experienţe cât mai line pentru pacienţi şi îngrijitori, la scară largă.

Centrul BIOME din Europa Centrală şi de Est, amplasat virtual în Israel, valorifică diversitatea a > 30 de ţări, creând o punte între cele mai inovatoare ecosisteme prin valorificarea experienţele din întreaga Europă. Acesta deserveşte pieţe importante precum Rusia, Polonia, Israel, Grecia, Ungaria, România şi Ţările Baltice, axându-şi eforturile pe o gamă largă de domenii asociate îngrijirii bolilor cronice şi tratării cancerului.

viewscnt