Programul de screening „Servicii medicale performante de prevenţie, diagnostic şi tratament endoscopic în cancerul colorectal a ajuns oficial şi în judeţul Mehedinţi. Peste 50000 de persoane cu vârste între 50 şi 74 de ani, din Oltenia, vor avea acces gratuit la servicii medicale de înaltă calitate de prevenţie, screening, diagnostic şi tratament precoce al leziunilor premaligne colorectale.
Vineri, 9 decembrie 2022, programul a fost lansat, la Palatul Culturii „Teodor Costescu“, din Drobeta-Turnu Severin, Sala „Virgil Ogăşanu”, începând cu ora 12.00. La eveniment au participat atât coordonatorii echipei de implementare: prof. univ. dr. Dan-Ionuţ Gheonea, director ştiinţific al proiectului din partea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, Dan Neagoe-Băcanu, coordonator proiect din partea Asociaţiei „Mereu pentru Europa”, conf. univ. dr. Mircea Mănuc, Institutul Clinic Fundeni (online), Aladin Georgescu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Marius Screciu, primarul Municipiului Drobeta-Turnu Severin, reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Mehedinţi, reprezentanţi ai asociaţiilor de pensionari din judeţ, precum şi numeroşi medici de familie interesaţi de implicarea în proiect.
Acţiunea este implementată de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova în parteneriat cu Asociaţia „Mereu pentru Europa” şi va fi derulată în cadrul proiectului „Servicii medicale performante de prevenţie, diagnostic şi tratament endoscopic în cancerul colorectal“ - ROCCAS, în perioada noiembrie 2020 – decembrie 2023.
Grupul ţintă al programului de screening „Servicii medicale performante de prevenţie, diagnostic şi tratament endoscopic în cancerul colorectal“ îl reprezintă persoanele cu vârste între 50 şi 74 de ani din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea, peste 60% dintre acestea fiind selectate din medii sociale dezavantajate. Din cele peste 50.000 de persoane incluse în program, aproximativ 2100 vor beneficia de servicii medicale de endoscopie digestivă inferioară.
ROCCAS este un proiect amplu, cu multiple implicaţii atât pentru grupul ţintă, cât şi pentru întreaga populaţie din Regiunea Oltenia. Beneficiile pe termen lung ale proiectului sunt scăderea costurilor serviciilor medicale prin aplicarea tratamentului în fază incipientă, creşterea duratei de viaţă a grupului ţintă, aderarea la un comportament corect în domeniul prevenţiei, atât din partea pacienţilor cât şi din partea medicilor de familie.
Pentru ca rezultatele proiectului să fie cele scontate este nevoie de o amplă implicare comunitară. Un rol extrem de important în derularea proiectului îl vor avea medicii de familie care, împreună cu autorităţile locale, dar şi cu mass - media, care vor informa comunităţile în care activează de beneficiile participării la acest proiect. În plus, rolul medicilor de familie va fi unul definitoriu în stabilirea grupului ţintă, ei fiind practic principalii actori care se vor ocupa de selecţia pacienţilor eligibili şi de înscrierea acestora în program.
Proiectul „Servicii medicale performante de prevenţie, diagnostic şi tratament endoscopic în cancerul colorectal“ este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 şi beneficiază de un buget de cinci milioane de euro.
Cancerul colorectal ocupă locul III în lume ca incidenţă şi 11% din toate tipurile de cancer. Peste un million de persoane sunt diagnosticate anual cu această afecţiune. În România, cancerul colorectal este unul dintre cele mai letale tipuri de cancer, având o mortalitate peste media mondială.
Detalii suplimentare pe www.preventiasalveazavieti.ro.