Synevo România deschide primul său centru de recoltare din judeţul Covasna şi ajunge la o acoperire naţională de peste 80%

Synevo România deschide primul său centru de recoltare din judeţul Covasna şi ajunge la o acoperire naţională de peste 80%

Synevo România, liderul pieţei locale de servicii de diagnostic şi laborator, a inaugurat pe data de 3 iunie primul său centru modern de recoltare din judeţul Covasna. Reţeaua Synevo a atins astfel, la nivel naţional, un total de 106 centre de recoltare, plus 17 laboratoare. Synevo este prezent în acest moment în 33 de judeţe din ţară, la care se adaugă municipiul Bucureşti.

 Noul punct de recoltare din judeţul Covasna este amplasat în oraşul Sfântul Gheorghe, în incinta clinicii Covamed, pe Str. Zorilor, nr.2. Centrul este arondat Laboratorului Synevo din Braşov.

Acest centru de recoltare este primul inaugurat de Synevo în cele trei judeţe cu o concentrare ridicată a populaţiei maghiare, respectiv Covasna, Harghita şi Mureş. Siglele, materialele informative şi comunicarea din cadrul noului centru vor fi bilingve.

„Portofoliul şi complexitatea testelor realizate în laboratoarele Synevo a crescut foarte mult în ultimii ani. Ne bucură că putem susţine această dezvoltare prin extinderea prezenţei regionale. În felul acesta, facem ca o paletă bogată de teste complexe să devină accesibilă pentru un segment amplu”, a declarat Radu Piciu, Director Regional pentru zona Centru Synevo România.

Synevo România este cel mai mare furnizor de servicii de diagnostic şi de laborator din România. Anul trecut peste 2,9 milioane români au accesat serviciile laboratoarelor Synevo, iar numărul total de teste efectuat a fost de 16,4 milioane, în creştere cu 9% faţă de anul anterior.

Cererea în creştere pentru servicii de diagnostic de calitate, precum şi extinderea reţelei Synevo la nivel naţional au determinat compania să investească în îmbunătăţirea automatizării etapelor pre şi post analitice din Laboratorul Central Synevo. În acest sens, compania a achiziţionat anul trecut un nou echipament Cobas complet, unic în România, pentru care a alocat fonduri totale de 1,1 milioane euro.

De la începutul acestui an au mai fost lansate alte opt puncte de recoltare Synevo în judeţele Arad, Timiş, Ploieşti, Vaslui, Suceava, Călăraşi şi Bucureşti, la care se adaugă un laborator modern inaugurat în oraşul Ploieşti.

Despre Synevo România

 Synevo este liderul în diagnostic de laborator din România, oferind peste 2.000 de tipuri de analize uzuale şi avansate, în toate domeniile de diagnostic clinic de laborator. La finalul anului 2018, Synevo România administra o reţea naţională de 16 laboratoare şi 99 de centre de recoltare a probelor biologice, efectuând pe parcursul întregului aproximativ 16 milioane de teste.

Synevo România face parte din Medicover – unul dintre cei mai importanţi furnizori internaţionali de servicii medicale şi de diagnostic, înfiinţat în 1995

viewscnt