Testări gratuite pentru cancerul de sân, colorectal şi de col uterin

Testări gratuite pentru cancerul de sân, colorectal şi de col uterin

Campania #GetScreenedEU are ca scop să încurajeze oamenii să îşi facă timp pentru sănătatea lor şi să efectueze un control preventiv pentru a-şi identifica riscul de cancer. Campania vizează femeile şi bărbaţii cu vârste între 50 şi 69 de ani – în special din categoriile vulnerabile din punct de vedere socio-economic cu acces scăzut la serviciile preventive şi care nu au efectuat niciodată un test de screening.

„Screeningul este cea mai eficientă metodă de a preveni, depista şi chiar trata în stadii incipiente anumite tipuri de cancer. Cancerul colorectal, cancerul de sân şi cancerul de col uterin sunt cele trei tipuri de cancer care pot beneficia de depistare şi tratament precoce prin screening. Femeile cu vârste între 50-69 de ani ar trebui să efectueze o mamografie la fiecare doi ani pentru depistarea cancerului de sân. Bărbaţii şi femeile cu vârste între 50-74 de ani ar trebui să efectueze un test FIT la fiecare doi ani pentru depistarea precoce a cancerului colorectal, iar femeile cu vârste între 25-64 de ani ar trebui să efectueze un test HPV o dată la cinci ani pentru prevenirea şi depistarea precoce a cancerului de col uterin. Aceste teste sunt simple, nedureroase şi nu prezintă pericole, durând doar 30 de minute, dar pot salva vieţi.”​, spune dr. Carmen Ungurean, Şef secţie boli netransmisibile, INSP.

Cum să faci un test de screening pentru cancer în România

  • În România, cetăţenii pot accesa serviciile de screening pentru cancer prin intermediul medicului de familie. Pe baza recomandării şi a unei trimiteri către medicul specialist, serviciile sunt disponibile gratuit.
  • Femeile cu vârste între 25 şi 64 de ani sunt eligibile pentru screeningul pentru cancerul de col uterin, iar femeile cu vârste între 50 şi 69 de ani pot fi testate pentru cancerul de sân. Bărbaţii şi femeile cu vârste între 50 şi 74 de ani pot colecta un kit de screening pentru cancerul colorectal de la medicul lor. Recomandările de testare şi grupele de de vârstă se bazează pe recomandările Consiliului European privind screeningul pentru cancer.
  • Soluţii şi servicii de depistare precoce a cancerului cancer sunt disponibile şi pentru persoanele din afara acestor grupe de vârstă în funcţie de istoricul personal şi familial şi de categoria de risc în care se încadrează şi pot fi accesate prin consultarea cu medicii de familie.
  • Datorită finanţării UE, în valoare de aproximativ 200 milioane de Euro; serviciile de screening pentru populaţia vulnerabilă vor fi disponibile în curând în toate regiunile ţării.​

Comisia Europeană şi Institutul Naţional de Sănătate Publică din România îşi unesc forţele în 2025 pentru a creşte gradul de conştientizare cu privire la importanţa şi beneficiile screeningului pentru cancer. Campania #GetScreenedEU informează cetăţenii români despre procesul de screening pentru cancer şi îi încurajează să ia măsuri proactive pentru sănătatea lor.​

Uniunea Europeană îşi propune să se asigure că 90% dintre persoanele eligibile beneficiază de screening pentru cancerul de sân, de col uterin şi colorectal până la sfârşitul anului 2025. În România, cetăţenii pot accesa serviciile de screening pentru cancer prin intermediul medicului de familie. Pe baza recomandării acestuia şi a unei trimiteri către specialist,  serviciile sunt disponibile gratuit.​

În 2022, România a înregistrat aproximativ 100.451 de cazuri noi de cancer, 55% dintre acestea fiind în rândul bărbaţilor. La bărbaţi, cele mai frecvente patru tipuri de cancer sunt: cancerul de prostată, pulmonar, colorectal şi vezical. Cancerul de sân a reprezentat 28% dintre cancerele la femei, urmat de cancerul colorectal (12%), cancerul de col uterin (7,4%) şi cancerul pulmonar (7%). Depistarea precoce rămâne o provocare semnificativă, deoarece participarea la programele de screening pentru cancer în România este sub media UE.​

Prin intermediul Planului european de combatere a cancerului, UE îşi propune să schimbe situaţia privind cancerul în Europa. Acţionăm decisiv pentru a susţine prevenirea, depistarea timpurie, tratamentul şi îngrijirea, precum şi calitatea vieţii după diagnosticare. Sprijinul acordat statelor membre UE pentru a asigura acces egal pentru toată lumea la screeningul pentru cancer este vital pentru îmbunătăţirea sănătăţii şi salvarea de vieţi omeneşti.” adaugă Ramona Chiriac, Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Detectarea timpurie salvează vieţi

  • În 2020, aproximativ 2,7 milioane de persoane din UE au fost diagnosticate cu cancer, iar peste 1,3 milioane de persoane şi-au pierdut viaţa din cauza acestei boli.
  • Cancerul este mai uşor de tratat dacă este depistat devreme, iar unele tipuri de cancer pot fi prevenite dacă leziunile precanceroase sunt identificate suficient de devreme. Testele de screening sunt, de obicei, controale de sănătate simple şi de rutină care durează doar câteva minute.
  • Screeningul poate duce la un diagnostic timpuriu, ceea ce creşte opţiunile de tratament, salvează vieţi şi îmbunătăţeşte calitatea vieţii.​

Statistici despre cancer

  • Cancerul de sân: A reprezentat 13,3% din toate cazurile noi de cancer diagnosticate în UE în 2020. Este prima cauză de deces prin cancer în rândul femeilor. În 2022, România a raportat 12.685 de cazuri noi de cancer de sân la femei, reprezentând 12,1% din toate cazurile noi de cancer din ţară.
  • Cancerul colorectal: A reprezentat 12,7% din toate noile diagnostice de cancer în UE. În 2022, România a raportat 13.541 de cazuri noi de cancer colorectal. Aceasta reprezintă 12,9% din toate cazurile noi de cancer din ţară.
  • Cancerul de col uterin: România are cele mai ridicate niveluri de incidenţă şi mortalitate specifice din UE: incidenţa este de 2,5 ori mai mare decât media UE, iar rata mortalităţii este de peste 3,2 ori mai mare. Vaccinarea anti-HPV este disponibilă gratuit pentru fetele şi băieţii cu vârste între 11 şi 18 ani şi este compensată în proporţie de 50% pentru femeile de până la 45 de ani. Cu toate acestea, este nevoie de eforturi suplimentare pentru a atinge o acoperire adecvată.​

Acţiunea UE împotriva cancerului

  • Prin Planul european de combatere a cancerului, Uniunea Europeană are ca obiectiv reducerea poverii acestei boli, prin acţiuni dedicate prevenirii, depistării precoce, tratamentului şi îngrijirii, dar şi prin îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor după diagnostic.
  • Aceasta include sprijinirea Statelor Membre UE pentru a asigura un access echitabil la servicii de screening de egală calitate şi siguranţă pentru toţi cetăţenii. Noul Program de Screening pentru Cancer al UE stabileşte obiectivul ca 90% dintre persoanele eligibile să beneficieze de servicii de testare, diagnostic şi tratment precoce al cancerului.

Îndemnul campaniei #GetScreenedEU este unul clar: mergeţi să faceţi investigaţii pentru cancerul colorectal, cancerul de sân şi cancerul de col uterin, tipuri de cancer care beneficiază de depistare şi tratament precoce prin screening. Testările sunt gratuite independent de fondurile naţionale alocate lunar, cu trimitere de la medicul de familie, respectând condiţiile de eligibilitate.

viewscnt