Neuropatia diabetică, cea mai comună formă de neuropatie, dar şi cea mai frecventă complicaţie a diabetului zaharat este subdiagnosticată în România. O treime dintre pacienţii cu diabet zaharat de tip I dezvoltă neuropatie la 20 de ani de la debutul bolii şi aproape două treimi dintre pacienţii cu diabet de tip II. Prof. univ. dr. Gabriela Radulian, preşedintele Societăţii de Neuropatie Diabetică a declarat că prevalenţa neuropatiei diabetice oscilează între 13,1% conform Asociaţiei Americane de Diabet şi respectiv între 16,87% conform datelor prezentate de Federaţia Internaţională de Diabet.
,,Studiul Predator, desfăşurat în România, a arătat o prevalenţă a diabetului zaharat de 11,6%. Şi dacă ne gândim că 50% din totalul diabeticilor, pe parcursul evoluţiei bolii, fac o formă de neuropatie diabetică, avem astfel şi cifra probabilă a neuropatiei diabetice în România”, a precizat reputatul medic diabetolog.
Având în vedere aceste date şi faptul că neuropatia diabetică este cea mai răspândită complicaţie microvasculară a diabetului zaharat, trebuie pus un diagnostic cât mai precoce al acesteia.
,,Din păcate, ar trebui să subliniez faptul că de cele mai multe ori, în condiţiile absenţei simptomatologiei specifice, neuropatia rămâne nediagnosticată. Ori aici este, practic, marea provocare pentru noi, şi anume diagnosticul cât mai precoce al neuropatiei diabetice, chiar în absenţa semnelor şi simptomelor specifice”, atrage atenţia preşedintele Societăţii de Neuropatie Diabetică.
Potrivit medicului, la 20 de ani de la debutul diabetului zaharat de tip I, o treime dintre pacienţi dezvoltă neuropatie autonomă cardiovasculară, iar în cazul tipul II de diabet, acest procent creşte până la 60% după 15 ani de evoluţie a bolii.
,,Dar, având în vedere faptul că mai mult de jumătate din pacienţii cu diabet zaharat de tip II sunt diagnosticaţi concomitent cu alte complicaţii deja prezente, fie de tip microvascular, fie de tip macrovascular, consecinţele pe termen lung sunt mult mai grave. Cu alte cuvinte, pornind de la aceste date putem afirma faptul că neuropatia este subdiagnosticată, mai ales neuropatia autonomă, iar când vorbim despre neuropatia senzitivo-motorie, care prezintă semnele specifice, aceasta poate apărea nu numai în momentul diagnosticului diabetului zaharat de tip II. Poate apărea chiar din stadiul de prediabet”, a subliniat prof. univ. dr. Gabriela Radulian.
Prevalenţa neuropatiei diabetice la persoanele cu prediabet este de 18%, de aceea este important ca screeningul neuropatiei să se realizeze chiar de la momentul diagnosticului de prediabet.
Screeningul pentru neuropatia diabetică
,,Acest screening pentru neuropatia diabetică este realizat în primul rând de la momentul diagnosticului pentru diabetul zaharat de tip II de către diabetolog, dar screeningul poate fi realizat şi de către medicul de familie. De asemenea, poate fi realizat de către medicul neurolog, dar vorbind despre neuropatia autonomă, în egală măsură putem vorbi despre un screening realizat de data aceasta fie de medicii cardiologi, gastroenterologi, pentru că numai prin această implicare multidisciplinară putem să realizăm acest screening cât mai precoce”, a spus preşedintele Societăţii de Neuropatie Diabetică.
Rolul podiatrului este foarte bine definit şi extrem de important în îngrijirea acestor pacienţi, iar vestea bună este că din acest an universitar, 2020-2021, există un master în podiatrie în România
,,Să nu uităm totodată şi importanţa rolului jucat de podiatru în această echipă multidisciplinară, ţinând cont de faptul că persoanele cu diabet şi neuropatie se pot prezenta în cabinete prezentând forme de ulceraţii sau de infecţii la nivelul membrelor inferioare şi în aceste condiţii primul contact îl pot avea cu podiatrii. Rolul podiatrului este foarte bine definit şi importanţa sa trebuie subliniată de fiecare dată”, e de părere prof. Radulian.
Prima generaţie de podiatri o va da Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj peste doi an, însă preocupările în ceea ce priveşte îngrijirea piciorului diabetic au fost realizate într-o abordare sistematică încă din 2015, moment în care Asociaţia de Podiatrie şi-a început activitatea.
,,Din decembrie 2018, demersurile realizate de Asociaţia de Podiatrie pentru recunoaşterea profesiei de podiatru au primit aviz favorabil din partea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale astfel încât, ocupaţia de podiatru este recunoscută şi în România.Totodată, ca urmare a tuturor demersurilor realizate şi a implementării noii profesii de podiatru în România, Asociaţia de Podiatrie din România a fost acceptată ca Membru asociat în Federaţia Internaţională a Podiatrilor începând cu noiembrie 2019”, a arătat preşedintele Societăţii de Neuropatie Diabetică.
Începând cu 2018, pe data de 8 octombrie se celebrează în fiecare an Ziua Internaţională a Podiatriei, un bun prilej de-a sensibiliza publicul şi celelalte profesii din domeniul sănătăţii, dar şi oficialii guvernamentali din domeniul sănătăţii asupra Podiatriei, cu privire la impactul şi pericolele afecţiunilor piciorului şi ale gleznei.
Urmăriţi si materialele video Izolarea socială, factor de risc pentru ulceraţiile picioarelor şi ,,Podiatria este mai bine cunoscută în străinătate decât la noi”