Adriana Cotel, mutată de la ANMDM la CNAS

Adriana Cotel, mutată de la ANMDM la CNAS

Adriana Cotel a fost numită vineri în funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), la mai puţin de trei luni după ce a preluat funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM).

Numirea s-a făcut printr-o decizie a premierului Vasilica-Viorica Dăncilă, publicată vineri în Monitorul Oficial.

“Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Adriana Cotel se numeşte în funcţia de membru al consiliului de administraţie şi de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Casei Naţionale de Sigurări de Sănătate”, se arată în decizie.

Adriana Cotel îl înlocuieşte în funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie al CNAS pe Răzvan Vulcănescu, care a exercitat atribuţiile de preşedinte cu titlu interimar, începând din ianuarie 2018.

Adriana Cotel a preluat funcţia de preşedinte al ANMDM la începutul lunii noiembrie 2018, după ce a ocupat funcţia de product specialist biotehnologie la Alvogen România. Ea l-a înlocuit în funcţie pe Alexandru Velicu.

Potrivit deciziei, propunerea mutării a fost înaintată de ministrul Sănătăţii.

Consiliul de administraţie al ANMDM este format din preşedinte, doi vicepreşedinţi şi doi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, preşedintele instituţiei fiind şi preşedinte al consiliului de administraţie.

Schimbarea vine după ce, în 16 ianuarie, Adriana Cotel suţinea că, de la preluarea conducerii instituţiei, ANMDM a finalizat în doar două luni peste 300 de dosare de evaluare în vederea emiterii autorizaţiilor de punere pe piaţă sau a radierii cererilor pentru care s-a depăşit termenul de un an de răspuns la solicitări, adică de cinci ori mai mult decât în precedentele zece luni.

““Aceasta reprezintă o creştere de peste cinci ori a numărului de lucrări finalizate în raport cu perioada ianuarie-octombrie 2018, realizându-se, astfel, în medie peste 48 dosare/lună, faţă de 9 dosare/lună în primele zece luni ale anului, pentru procedura natională”, susţinea Adriana Cotel, citată în comunicat.

La începutul acestui an, un ordin semnat de ministrul Sănătăţii obliga ANMDM să emită în cel mult 7 zile  avizele de funcţionare temporară pentru unele companii din domeniul dispozitivelor medicale, care riscau să aibă activitatea blocată deoarece erau obligate să preschimbe autorizaţiile de funcţionare până la 31 decembrie 2018.

viewscnt